DCBusiness Actualitate Stiri Cseke taie posturi și schimbă regulile: poliția locală redusă, permis suspendat pentru amenzi neplătite

Cseke taie posturi și schimbă regulile: poliția locală redusă, permis suspendat pentru amenzi neplătite

Cseke Attila / Foto: gov.ro
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță simplificarea transferului de imobile către autoritățile locale, reducerea cu până la 10% a posturilor în administrație, noi reguli pentru poliția locală și suspendarea permisului pentru neplata amenzilor.

Cseke Attila: Simplificăm transferul de imobile, reducem posturi și întărim capacitatea administrației locale

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a prezentat, la finalul ședinței de Guvern în care au fost adoptate ordonanțele privind relansarea economică și reforma administrației, principalele măsuri care vizează administrația publică locală și centrală, subliniind că pachetul urmărește simplificarea procedurilor și eficientizarea cheltuielilor.

„Proceduri mult simplificate, fără prea multă birocrație, fără etape care astăzi au îngreunat această procedură”, a afirmat ministrul, explicând că obiectivul este apropierea deciziei de cetățean și de comunitățile locale.

Transfer mai rapid al imobilelor către autoritățile locale

Un capitol important al ordonanței vizează facilitarea transferului de imobile către unitățile administrativ-teritoriale.

Cseke Attila a precizat că va fi posibil transferul imobilelor care nu sunt cadastrate sau înscrise în cartea funciară, cu obligația autorităților locale de a realiza aceste formalități în termen de trei ani.

De asemenea, pentru imobilele din domeniul privat al statului transferate în domeniul privat al autorităților locale, plata contravalorii va putea fi eșalonată pe 10 ani, cu un avans de 25%.

Ministrul a anunțat și un mecanism pentru preluarea rapidă a terenurilor și clădirilor abandonate, ale căror proprietari nu sunt cunoscuți, astfel încât acestea să poată fi valorificate în folosul comunității.

Simplificarea închirierii bunurilor statului

Ordonanța propune și simplificarea procedurilor de închiriere pentru bunurile proprietate a statului, în special pentru suprafețe mici, sub 10 metri pătrați, unde nu va mai fi necesară organizarea unor licitații complexe pentru amplasarea unui bancomat sau utilizarea temporară a unei săli.

Reformă în funcția publică și rotația pe mandate

Un mecanism nou introdus este limitarea mandatelor pentru funcțiile publice de conducere: maximum două mandate de câte 5 ani, iar pentru înalții funcționari publici maximum două mandate de câte 3 ani.

Totodată, se introduce posibilitatea exercitării funcțiilor publice cu timp parțial, astfel încât două comune apropiate să poată împărți specialiști în domenii precum urbanism sau achiziții publice.

Evaluarea funcționarilor se va face pe bază de cadre de competență și indicatori obligatorii de performanță în proporție de 50%, restul putând fi stabilit de fiecare ordonator principal de credite.

Reduceri de posturi și de cheltuieli de personal

La nivel local, se prevede reducerea cu 30% a numărului de posturi din aparatul de lucru al consiliilor județene și al primarilor, ceea ce, potrivit simulărilor, ar genera o reducere de aproximativ 10% a posturilor ocupate, echivalentul a 12.794 de posturi la nivel național.

În cazul poliției locale, norma de personal va fi modificată de la un polițist la 1.000 de locuitori la un polițist la 1.200 de locuitori, ceea ce ar conduce la reducerea a 609 posturi la nivel național.

Pentru instituțiile guvernamentale centrale, ministere și structuri subordonate, se prevede reducerea cheltuielilor de personal cu 10%, cu luarea în considerare a reducerilor deja efectuate în 2025.

Suspendarea permisului pentru neplata amenzilor

Ministrul a clarificat și mecanismul privind suspendarea permisului pentru neplata amenzilor de circulație, precizând că nu s-a discutat renunțarea la această măsură.

După expirarea termenelor legale și transmiterea somațiilor, suspendarea dreptului de a conduce se va face automat, printr-o platformă digitală interconectată între autoritățile locale și Ministerul Afacerilor Interne, fără ca șoferul să fie nevoit să predea fizic permisul.

Propunerea este ca pentru fiecare 50 de lei amendă neachitată să se aplice o zi de suspendare, iar sistemul ar urma să intre în vigoare peste șase luni, după pregătirea infrastructurii digitale.

Prin aceste măsuri, Ministerul Dezvoltării susține că reforma administrativă va duce la reducerea birocrației, eficientizarea cheltuielilor și întărirea capacității autorităților locale de a gestiona resursele și politicile publice.