DCBusiness Actualitate Controale ale Inspecției Muncii în toată țara

Controale ale Inspecției Muncii în toată țara

foto: pexels.com
Inspecția Muncii a aplicat peste 1.000 de sancțiuni contravenționale în urma controalelor desfășurate la nivel național în perioada 10-14 august, valoarea totală a amenzilor depășind 6,4 milioane de lei.

Inspectorii de muncă au aplicat, în perioada 10 -14 august, 1.072 de sancţiuni contravenţionale, amenzile fiind de 6,453 milioane de lei, informează, joi, Inspecţia Muncii, într-o postare pe Facebook.

În urma a 1.580 de controale, 194 persoane au fost depistate în muncă nedeclarată şi cinci echipamente oprite din funcţiune.

Pentru remedierea neconformităţilor constatate au fost dispuse 2.274 de măsuri.

În domeniul relaţiilor de muncă, au fost aplicate amenzi de 5,680 milioane de lei. Principalele nereguli au vizat: utilizarea muncii nedeclarate; nerespectarea timpului de muncă şi de odihnă; neîndeplinirea măsurilor dispuse anterior.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, valoarea amenzilor aplicate a fost de 773.000 de lei.

Printre principalele deficienţe s-au numărat: utilizarea echipamentelor fără autorizarea ISCIR; organizarea necorespunzătoare a activităţii SSM, neasigurarea echipamentelor de muncă pentru lucrători şi instruirea insuficientă; lipsa truselor sanitare de prim ajutor şi a dispozitivelor de stingere a incendiilor la toate locurile de muncă.

"Rezultatele acestor controale confirmă necesitatea menţinerii unei prezenţe active în teren şi a intervenţiei ferme în situaţiile în care sunt constatate încălcări ale legii. Respectarea normelor de muncă şi de securitate trebuie să reprezinte un standard, nu o excepţie", a declarat Mihai Uca, Inspector General de Stat Adjunct. 

Actualitate Vezi toate articolele