DCBusiness Actualitate Stiri Cod galben de viituri în 28 de județe

Cod galben de viituri în 28 de județe

Cod galben de viituri
Hidrologii au emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii valabilă până vineri pe râuri din 28 de judeţe.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană şi propagării, în intervalul miercuri ora 15.00 – vineri ora 12.00 se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Sunt vizate râuri din județele Maramureș, Bistrița Năsăud, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Suceava, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Sibiu, Braşov, Covasna, Vâlcea, Argeş, Vrancea şi Bacău.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.