DCBusiness Actualitate Stiri China avertizează NATO: Să înceteze IMEDIAT răspândirea de remarci provocatoare

China avertizează NATO: Să înceteze IMEDIAT răspândirea de remarci provocatoare

Mesaj dur adresat NATO de către un oficial chinez. 

Un purtător de cuvânt al MAE chinez a îndemnat luni NATO să "înceteze imediat răspândirea de dezinformare şi de remarci provocatoare vizând China şi să abandoneze abordarea conflictuală de a trasa linii ideologice", relatează Xinhua.

Potrivit lui Zhao Lijian, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg face de mai multă vreme "remarci false" despre politica externă a Chinei, evocă o aşa-zisă teorie a "pericolului chinez" şi recent s-a angajat în coerciţie împotriva Chinei.

"China este foarte nemulţumită şi se opune ferm acestor lucruri şi a informat NATO în repetate rânduri", a adăugat el.

NATO, cea mai mare alianţă militară din lume şi un produs al Războiului Rece, rămâne fidelă conceptului său învechit de securitate şi angajată într-o confruntare între tabere ca în vremurile Războiului Rece, devenind un instrument prin care state individuale încearcă să-şi asigure hegemonia, a spus purtătorul de cuvânt.

NATO, acuzată că a creat conflicte



Deşi susţine că este o "organizaţie defensivă", practic NATO creează constant confruntare şi perturbări şi, în timp ce cere altor ţări să respecte normele de bază ale relaţiilor internaţionale, poartă războaie şi bombardează fără consideraţie state suverane, provocând moartea şi strămutarea unor civili nevinovaţi, a afirmat el, citează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt chinez a mai notat că NATO, organizaţie militară a Atlanticului de Nord, şi-a făcut simţită prezenţa în ultimii ani în regiunea Asia-Pacific, creând conflicte.

"NATO continuă să încalce limite geografice şi teritoriale şi susţine un nou război rece al confruntării între blocuri. Comunitatea internaţională trebuie să fie vigilentă şi să se opună ferm acestui lucru", a pledat Zhao Lijian, dând asigurări că ţara sa a susţinut întotdeauna şi va susţine dezvoltarea paşnică, iar dezvoltarea Chinei nu reprezintă o ameninţare pentru nimeni, ci noi oportunităţi pentru lume.

"NATO a perturbat Europa. Ar trebui să nu mai încerce să destabilizeze Asia şi întreaga lume", a insistat purtătorul de cuvânt al MAE chinez.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.