DCBusiness Burse-Fonduri Mutuale Ce se ascunde în spatele revenirii spectaculoase a Bursei americane?

Ce se ascunde în spatele revenirii spectaculoase a Bursei americane?

Bursa / Foto: Freepik
Wall Street își revine spectaculos, dar sub suprafață mocnesc temeri, piețele dau semne de stres financiar. Ce înseamnă aceste lucru.

Raliul bursier maschează disfuncții în sistemul financiar și o Fed prinsă în capcană, în contextul incertitudinilor legate de tarifele impuse de Donald Trump.

Wall Street și-a recăpătat încrederea în această săptămână, într-o revenire spectaculoasă care a șters complet pierderile provocate în aprilie de șocul tarifar. Acțiunile au crescut nouă sesiuni la rând – o performanță care nu s-a mai văzut de două decenii –, companiile americane s-au grăbit să vândă obligațiuni, iar activele speculative, de la criptomonede la acțiuni ale companiilor neprofitabile din tehnologie, au înregistrat salturi amețitoare.

Dar, dincolo de această euforie aparentă, peisajul financiar emite semnale tot mai clare de alarmă, avertizează analiștii. În timp ce investitorii speră că administrația Trump va încheia în curând acorduri comerciale care să calmeze piețele, fundamentele macroeconomice și dinamica dintre clasele de active trădează o tensiune profundă. Rezerva Federală pare prinsă între dorința de a calma efectele tarifare și presiunile inflaționiste persistente, în timp ce dolarul își pierde corelația tradițională cu randamentele obligațiunilor americane.

Risc și confuzie: investitorii se întorc agresiv pe piețe, dar fundamentele se deteriorează

Revenirea spectaculoasă a bursei este alimentată de speranța că episoadele de beligeranță comercială ale lui Donald Trump s-au încheiat, iar economia SUA rămâne rezilientă – rata șomajului a rămas la 4,2% în datele publicate vineri. În acest context, investitorii s-au grăbit să reintre pe piețe, mizând pe o relaxare rapidă a politicii monetare.

Totuși, inflația anticipată pentru anul următor – reflectată de swap-urile pe inflație – rămâne cu peste 70 de puncte de bază mai ridicată decât la începutul anului, semn că tarifele ar putea avea un impact semnificativ asupra prețurilor. Deși traderii de derivate au redus pariurile pe scăderi de dobândă după publicarea datelor din piața muncii, ei încă anticipează trei reduceri în 2025, față de una estimată în februarie – o divergență care, potrivit analiștilor Deutsche Bank, s-ar putea dovedi o iluzie.

„Piețele repetă o greșeală clasică: supraevaluează disponibilitatea Fed de a reduce dobânzile”, a scris Henry Allen, strateg macro la Deutsche Bank. „Experiența anului 2022 arată că Powell este mult mai hotărât să elimine presiunile inflaționiste decât crede lumea.”

Dolarul, în derivă. Tensiuni ascunse în piața opțiunilor și un val de falimente corporative

Un alt semnal îngrijorător vine din dinamica dolarului american. În mod normal, creșterea randamentelor la obligațiunile Trezoreriei ar trebui să impulsioneze dolarul în raport cu euro. Dar această corelație s-a rupt în aprilie și nu s-a refăcut, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la încrederea globală în moneda americană.

„Este un semnal că SUA își pierd influența asupra partenerilor comerciali globali, într-un scenariu care amintește de Legea tarifelor Smoot-Hawley din 1930”, avertizează Lawrence Creatura, manager de fonduri la PRSPCTV Capital. „Ne întoarcem în timp, spre o perioadă în care dolarul nu mai era o monedă sigură.”

În același timp, piața creditelor indică o altă contradicție: marjele de risc s-au redus, în ciuda faptului că falimentele corporative au atins un maxim al ultimilor cinci ani. Iar în piața opțiunilor, indicele Cboe Volatility (VIX) rămâne ridicat, iar inversiunea între prețurile spot și contractele futures de șase luni persistă din martie – cea mai lungă astfel de perioadă de la criza pandemică.

Un nou echilibru global, dar direcția e neclară

Pentru unii analiști, fricțiunile actuale reflectă mai mult decât un episod trecător de volatilitate. Maria Vassalou, director de cercetare la Pictet Research Institute, spune că piețele se adaptează la o nouă eră geopolitică, definită de protecționism, conflicte comerciale și incertitudine strategică.

„Am trăit zeci de ani într-un mediu de comerț liber, globalizare și pace. Acum toate aceste lucruri se schimbă”, avertizează ea. „Ne îndreptăm spre un nou echilibru care încă nu a fost definit.”

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele