DCBusiness Burse-Fonduri Mutuale BVB începe ziua în creştere: Majoritatea indicilor pe verde, rulaj de aproape 2 miliarde lei

BVB începe ziua în creştere: Majoritatea indicilor pe verde, rulaj de aproape 2 miliarde lei

BVB
Bursa de Valori București a deschis ședința de miercuri pe creștere, majoritatea indicilor fiind pe plus în primele 30 de minute, în timp ce rulajul s-a apropiat de 2 miliarde de lei.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 1,939 miliarde lei (380,32 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 1,11%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 1,07%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 1,02%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,77%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o depreciere de 0,16%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a crescut cu 0,92%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau: Comelf (+6,37%), Transgaz (+2,78%) şi BRD (+2,76%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile: Aerostar (-1,40%), Lion Capital (-1,32%) şi Infinity Capital Investments (-1,20%). 

Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele