DCBusiness › Actualitate › ANAF clarifică în ce condiții poate ajunge la poprire și sechestru

ANAF clarifică în ce condiții poate ajunge la poprire și sechestru

ANAF / Foto: DCBusiness
ANAF precizează că recuperarea datoriilor bugetare urmează etape prevăzute de Codul de procedură fiscală și se aplică unitar persoanelor fizice, companiilor și partidelor politice.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a explicat procedurile legale prin care recuperează creanțele bugetare, în contextul informațiilor publice despre posibilitatea executării silite a unui partid politic. Instituția precizează că regulile se aplică unitar și nediscriminatoriu, indiferent dacă debitorul este persoană fizică, persoană juridică sau partid politic și indiferent dacă face parte din categoria contribuabililor mari, mijlocii sau mici.

Potrivit ANAF, recuperarea sumelor restante poate începe cu plata voluntară sau cu alte modalități legale de stingere a obligațiilor. Executarea silită presupune parcurgerea unor etape, iar existența unei datorii restante nu înseamnă automat că vor fi poprite conturile sau sechestrate bunurile debitorului.

Plata voluntară și compensarea, primele modalități de stingere a datoriei

Obligațiile bugetare neachitate până la termenul legal devin restante și intră sub incidența procedurilor din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Debitorii pot achita sumele voluntar sau pot recurge la alte modalități prevăzute de lege, inclusiv compensarea, în condițiile art. 167 din Codul de procedură fiscală.

Dacă datoria nu este stinsă, executarea silită începe prin comunicarea somației, însoțită de un exemplar al titlului executoriu, potrivit art. 230 alin. (1). Din momentul primirii somației, debitorul are la dispoziție 15 zile pentru a plăti restanța sau pentru a înștiința organul fiscal că intenționează să solicite medierea.

Debitorii pot cere mediere în termen de 15 zile

Conform art. 230^1 din Codul de procedură fiscală, contribuabilul care optează pentru mediere trebuie să o solicite în cel mult 15 zile de la primirea somației. Procedura permite clarificarea obligațiilor înscrise în somație și analizarea situației economico-financiare a debitorului.

În cadrul medierii pot fi identificate soluții legale pentru stingerea creanțelor, inclusiv acordarea unor înlesniri la plată. Continuarea măsurilor de executare se face cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de lege.

ANAF poate pune poprire sau poate sechestra bunuri

Dacă obligațiile restante nu sunt achitate și nu intervine o cauză legală de suspendare sau de necontinuare a executării, organul fiscal poate aplica măsurile de recuperare prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Acestea includ poprirea disponibilităților bănești din conturile bancare ale debitorului, în limitele sumelor urmăribile, potrivit art. 236. ANAF poate institui și poprire la terți, urmărind sumele pe care alte persoane fizice sau juridice le datorează debitorului. În condițiile legii, pot fi urmărite și sume certe, lichide și exigibile datorate de autorități sau instituții publice, conform art. 230 alin. (3) și art. 236.

O altă măsură posibilă este executarea silită a bunurilor mobile și imobile, prin sechestru și valorificare, potrivit art. 238 și următoarele, respectiv art. 242 și următoarele din Codul de procedură fiscală.

Eșalonarea poate suspenda executarea pentru datoriile incluse

Contribuabilii care se confruntă cu dificultăți financiare pot solicita plata obligațiilor în rate, în condițiile art. 184 și următoarele din Codul de procedură fiscală. Perioada și condițiile eșalonării se stabilesc potrivit legii și depind de îndeplinirea cerințelor aplicabile.

Dacă eșalonarea este aprobată, executarea silită pentru obligațiile incluse în aceasta se suspendă în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.

„Existența unor obligații bugetare restante nu conduce automat la aplicarea măsurilor de poprire sau de sechestrare a bunurilor”, subliniază ANAF. Instituția amintește că datoriile pot fi stinse și prin plată voluntară, compensare, mediere sau eșalonare, în condițiile legii.

ANAF mai arată că aplică procedurile în funcție de situația juridică și fiscală a fiecărui debitor, cu respectarea legislației, având ca obiectiv recuperarea creanțelor datorate bugetului general consolidat. Cadrul legal relevant este format din Codul de procedură fiscală și legislația secundară de aplicare. Pentru clarificări privind informarea publică, autoritățile și contribuabilii se pot adresa instituției la sesizari.anaf@anaf.ro.

Actualitate Vezi toate articolele