DCBusiness Energie Alertă în Prahova! Două rafinării au fost oprite după o pană de curent. Ce spun autoritățile

Alertă în Prahova! Două rafinării au fost oprite după o pană de curent. Ce spun autoritățile

Petrotel Lukoil
Două rafinării din Prahova, afectate de probleme de alimentare cu energie electrică ceea ce a determinat ca Petrotel Lukoil să fie oprită complet, iar Petrobrazi și-a redus activitatea.

Fum dens vizibil de la kilometri distanță. Autoritățile susțin că nu sunt depășiri ale calității aerului

O pană de curent produsă miercuri dimineață, 2 aprilie 2025, în sistemul național de distribuție a energiei electrice a provocat oprirea completă a Rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploiești și afectarea activității la Rafinăria Petrobrazi, aflată în apropiere.

Incidentul, produs în jurul orei 06:38, a fost urmat de degajări masive de fum, vizibile din mai multe puncte din orașul Ploiești și din localitățile învecinate. Cei care au văzut norul gros ridicându-se din zona Lukoil s-au temut de un posibil incendiu sau accident industrial, notează presa locală.

Petrotel Lukoil: „A fost un incident tehnic, arderile sunt controlate”

Reprezentanții Rafinăriei Petrotel Lukoil au explicat că oprirea totală a instalațiilor a fost provocată de fluctuațiile de tensiune de la stația electrică Teleajan, parte a rețelei naționale. Potrivit acestora, decizia de a direcționa gazele către faclă – flacără industrială folosită pentru arderea controlată a gazelor – a fost luată pentru a preveni o escaladare a situației și pentru a asigura siguranța instalațiilor.

„Arderile vizibile de către populație sunt necesare și controlate, pentru a elimina gazele acumulate în sistem și a evita riscurile ulterioare”, au transmis reprezentanții rafinăriei.

Garda de Mediu: „Nu au fost depășiri ale parametrilor de calitate a aerului”

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova a confirmat incidentul și a precizat, într-o informare oficială, că oprirea rafinăriei a fost cauzată de o cădere totală de tensiune în sistemul energetic. Aceeași cauză a determinat și Rafinăria Petrobrazi să oprească parțial anumite instalații.

Autoritățile de mediu au precizat că, deși fumul a fost vizibil, nu s-au înregistrat depășiri ale valorilor de poluare în stațiile de monitorizare din zonă. Mai exact, stația PH 6, amplasată în apropierea rafinăriei, și stația PH 4, situată în comuna Brazi, nu au raportat creșteri ale concentrațiilor de poluanți în aer.

Controale în desfășurare

Echipe ale Gărzii de Mediu s-au deplasat pe teren pentru a verifica starea instalațiilor, modul de gestionare a incidentului și impactul asupra mediului. Deocamdată nu au fost semnalate alte efecte negative sau pericole pentru populație.

Un nou semnal de alarmă privind infrastructura energetică

Incidentul aduce din nou în atenție vulnerabilitățile infrastructurii energetice și riscurile pe care acestea le generează în industriile critice. Penele de curent în lanț pot duce la opriri masive ale instalațiilor industriale și pot genera pericole potențiale, chiar dacă măsurile de siguranță, cum este arderea controlată la faclă, funcționează corect.
___________________________________________
Abonează-te la canalul nostru WhatsApp pentru mai multe știri 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.