Unul din doi angajaţi români recunoaşte că gândurile neîncetate despre pandemia Covid-19 au făcut ca starea lor psihică să aibă de suferit, iar 23,6% afirmă că au fost chiar foarte...
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în august, de 5.337 lei, cu 131 lei (-2,4%) mai mic decât în luna iulie 2020, în timp ce valoarea medie nominală netă s-a ridicat la 3.275 lei, în...
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 163/2020, prin care este reglementată posibilitatea asigurării retroactive în baza unui contract de asigurare socială pentru o perioadă de maxim 6 ani, a...
Un proiect de lege aflat deja pe ultima sută de metri a procesului legislativ, adică foarte aproape de votul final al deputaților, vine cu propuneri ce vizează condițiile de viață pentru...
Guvernul urmează să aprobe prin ordonanţă de urgenţă înlesniri la plată pentru obligaţiile bugetare restante după data declarării stării de urgenţă, administrate de organul fiscal...
Executivul va aproba suplimentarea cu 750 a numărului de posturi de personal didactic şi nedidactic auxiliar din sistemul de învăţământ preuniversitar printr-o hotărâre introdusă pe ordinea...
Guvernul Regatului Unit a anunţat joi că începând din octombrie anul viitor intrarea călătorilor din Uniunea Europeană pe teritoriul acestei ţări se va face doar pe baza paşaportului,...
Berlinul a înregistrat mai mult de 50 cazuri de coronavirus de tip nou la 100.000 de locuitori într-o perioadă de şapte zile, depăşind un prag critic, ceea ce deschide calea impunerii de...
Compania Naţională Poşta Română a încheiat cu EximBank - în urma unei proceduri competitive la care au participat mai multe bănci - un acord de finanţare în valoare de 200 de milioane de...
Premierul Ludovic Orban a declarat joi că, în ciuda provocărilor pe care le-a adus şi le va aduce în continuare, criza provocată de pandemia de COVID-19 vine şi cu o serie de oportunităţi...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, a declanşat operaţiunea "Mercur", cea mai amplă acţiune de verificare a veniturilor nedeclarate...
Un nou studiu elaborat de oamenii de știință din Japonia demonstrează că noul coronavirus poate persista pe pielea omului câteva ore la rând. Mult, considerabil mai mult decât virusul gripal.
Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, miercuri, că nu s-a testat pentru coronavirus deoarece nu a fost niciodată în situaţia ca medicii să-i recomande să facă acest lucru.
Un bărbat din Hong Kong a rupt în două manuscrisul original al fondatorului Chinei comuniste, Mao Zedong, estimat la 2,3 miliarde de dolari honkonghezi (252 milioane de euro) crezând că ceea ce a...
În copilărie, o tabletă de aspirină ne scăpa de febră, iar mai târziu, la maturitate, aspirina alunga durerea de cap după o noapte mai lungă. Iar pentru persoanele în vârstă, medicii...
Autorităţile ruse i-au evacuat de urgenţă, miercuri, pe locuitorii din peste zece sate din regiunea Reazan, după ce un incendiu a izbucnit la un depozit de muniţii, acoperind cerul cu un fum...
Audi şi E.ON au pus în funcţiune cel mai mare sistem fotovoltaic de pe acoperiş din Europa, de 12 MW, care presupune instalarea a 35.000 de module solare pe centrele logistice Audi din Gyor,...
Deciziile luate de autorităţi în privinţa închiderii sălilor de slot machines nu vor avea niciun efect epidemiologic, dar aduc prejudicii majore bugetului de stat şi economiei, avertizează...
Ungaria a înregistrat un nou record de decese provocate de noul coronavirus, cu 24 de victime raportate într-o singură zi, cu patru mai multe decât în ziua precedentă, a informat miercuri grupul...
Economia românească ar urma să se contracte cu 5,7% în 2020, dar va înregistra o relansare de 4,9% în 2021, conform celei mai recente actualizări a prognozei economice (Economic Update) a...
Piețele globale au fost luate iar prin surprindere de un mesaj postat pe Twitter de Donad Trump încă de la orele mici ale zilei de miercuri, mesaj care a dat peste cap iar bursele.
Membrii Federaţiei SANITAS declanşează miercuri la nivel naţional greva japoneză, o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii, a anunţat organizaţia sindicală din...