Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de 7,3 milioane de lei unor magazine Lidl din toată ţara şi au decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la...
Cel mai mare producător de diamante din lume, compania belgiană De Beers, riscă să rămână fără unul dintre cei mai importanți furnizori de pietre prețioase.
Probabil că mulți șoferii visează să se urce la volanul unui Mercedes nou și să plece la drum însă acum, acest deziderat pare și mai îndepărtat, mai ales după ce prețurile acestor...
E-Distribuţie Muntenia, operatorul de distribuție a energiei electrice în București și în județele Ilfov și Giurgiu, parte a grupului Enel, a finalizat lucrările de amplificare a stației de...
Cererea de plată numărul II din Planul Național de Redresare și Reziliență al României nu este blocată, transmite Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Decizia CCR nr. 650 forțează Guvernul să restituie, prin OUG, sumele reținute ilegal pentru CASS; așteptăm și OUG de restituire a sumelor reținute, tot pe nedrept, în ultimii doi ani, din...
România are potenţial să performeze în cel puţin trei domenii, energetic, agricultura şi industria alimentară şi industria IT&C, a afirmat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
În Ucraina, cele două părți beligerante consumă până la 30.000 de obuze. Asta înseamnă mai mult de 200.000 pe săptămână, aproape 1 milion pe lună - fără a include gloanțele, minele...
România are un regim fiscal regresiv, în care cei cu venituri mai mici proporţional plătesc mai mult, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, menţionând că se impune o...
Guvernul a adoptat miercuri, 15 februarie, în cadrul ședinței săptămânale, un proiect de Ordonanță de urgență care vizează pensiile de peste 4.000 de lei.
Karen Clark & Company (KCC), o companie specializată în modelarea riscului de catastrofă, a anunţat joi că se aşteaptă ca pierderile suportate de asiguratori ca urmare a cutremurelor care au...
România trebuie să implementeze venitul minim european adecvat până în 2024, iar salariatul român va avea doar de câştigat, fiindcă venitul său minim ar creşte simţitor, conform unei...