Blocul Naţional Sindical (BNS) îşi exprimă solidaritatea faţă de toate cadrele didactice aflate, începând de luni, în grevă generală şi avertizează că sunt mai multe organizaţii...
Steve Wozniak Cofondatorul Apple are cuvinte dure la adresa Tesla și Elon Musk în ceea ce privește tehnologia care stă la baza autopilotului pe care compania o utilizează.
Ford Motor Co a anunţat luni că a semnat un acord pe termen lung cu Nemaska Lithium pentru aprovizionarea cu produse din litiu, inclusiv hidroxid de litiu, în condiţiile în care producătorul...
Digitizarea instituțiilor statului bate pasul pe loc. Dezideratul actualului șef ANAF Lucian Heiuș de a digitiza call-center-ul pare ”un pod prea începărtat”, în condițiile în care tot...
Germania intenţionează să aloce aproximativ patru miliarde de euro pe an pentru subvenţionarea preţurilor la energie electrică pentru industriile mari consumatoare, în ideea de a sprijini...
Creşterea economică este aşteptată să decelereze în 2023 şi în 2024, dar mai modest pe ansamblul perioadei decât s-a anticipat anterior, în condiţiile evoluţiei robuste din semestrul II...
O delegație a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, condusă de ministrul Marcel Boloș, a efectuat în perioada 15-16 mai o vizită de lucru la Bruxelles, în cadrul căreia au avut...
România ar trebui să îşi regândească plafoanele actuale la energie mai devreme de 2025, dacă piaţa europeană revine la preţuri relativ mici, este de părere preşedintele Consiliului...
Premierul Nicolae Ciucă se întâlneşte duminică, la Palatul Victoria, cu sindicatele din Educaţie, pentru a discuta pe marginea revendicărilor acestora.
Consiliul Concurenţei a primit vineri o informare din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la suspiciuni privind comportamentul băncilor, care va fi...
Premierul Nicolae Ciucă transmite, la rândul său, un mesaj după anunţul făcut de către preşedintele SUA, Joe Biden, referitor la proiectul SMR din România.