Energia nucleară cunoaşte un nou elan în provincia Ontario din Canada, cu planuri vizând extinderea unei centrale nucleare existente, care va deveni cea mai mare din lume, şi o promisiune de a...
Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare se vor limita, începând de marţi, pentru o perioadă de 3 luni, ordonanţa de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la...
Veniturile bugetare ale Rusiei, provenite din sectoare care nu au legătură cu petrolul şi gazele naturale vor înregistra creșteri, confom ministrului rus de Finanțe.
Compania energetică MET Group intră pe segmentul producţiei de energie din surse regenerabile din Germania, prin achiziţia integrală a proiectului fotovoltaic Kentzlin, dezvoltat de Emeren...
Economia zonei euro pare că dă semne de redresare după ce, conform estimărilor, în trimestrul al doilea al acestui an, aceasta a crescut față de primele trei luni din an.
Există o tendință și o presiune tot mai mare asupra statelor europene de a reduce amprenta de carbon. Astfel, toate gospodăriile românești care folosesc sobe pe lemne contribuie la acest...
Italia a luat o decizie nu tocmai potrivită atunci când s-a alăturat inițiativei chineze Belt and Road (BRI), susține ministrul apărării italian, Guido Crosetto.
Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 24,5% în primul semestru din 2023, anunţă Institutul Naţional de Statistică.
Administraţia Fondului pentru Mediu vine cu informaţii despre înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate - Rabla Local.
Proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti este genul de proiect de care România are nevoie şi el înseamnă energie verde, investiţie strategică, echilibrare de...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că măsurile de reducere a cheltuielilor vor fi prezentate în transparenţă săptămâna viitoare, menţionând că nu vor fi noi taxe sau tăieri de...
Germania a pus capăt la două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut, în condiţiile în care în trimestrul al doilea PIB-ul doar a stagnat, ceea ce ridică semne de...
România a primit autorizarea din partea Consiliului Uniunii Europene de a introduce obligația de a emite numai facturi electronice în relația comercială B2B (Business to Business). Astfel, doar...
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a avut o primă întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene despre stadiul reformelor asumate de către România.
În contextul în care, astăzi, Guvernul a decis majorarea valorii maxime a bonurilor de masă la 35 de lei s-a ridicat întrebarea dacă şi bugetarii beneficiază de aceste tichete.
Guvernul a majorat, printr-o hotărâre luată joi, 27 iulie, în două etape, valoarea tichetului de masă, respectiv de la 1 august 2023 și din 1 ianuarie 2024.