În septembrie anul trecut, reprezentanți ai US Air Forces au declarat că vor avea nevoie de 386 escadrile pentru a face față cu succes viitoarelor eventuale provocări venite din partea Chinei...
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, îi sfătuieşte pe şoferii companiilor de ridesharing care au fost amendaţi joi de Poliţia rutieră să conteste sancţiunile în instanţă.
Banca Centrală Europeană (BCE) atrage atenţia că introducerea unor taxe speciale asupra băncilor sau instituţiilor financiare trebuie precedată de o evaluare cuprinzătoare a impactului, pentru...
Compania austriacă de petrol şi gaze OMV nu intenţionează să se retragă din proiectul gazoductului rusesc Nord Stream 2, în pofida ameninţărilor cu sancţiuni din partea SUA, a declarat...
ROBOR-ul, prin rolul său de indicator pentru credite, a fost demonizat pur şi simplu şi să nu vă aşteptaţi că acest IRCC vine ca un miracol şi face dreptate pentru toată lumea, a declarat,...
Radu Mazăre, care se află în cea de a 7-ea zi de arest preventiv în Anosy, Madagascar, a fost notificat despre faptul că va fi extrădat, scrie lexpress.mg.
Omul de afaceri român Ion Șiriac este revoltat pe starul Barcelonei Gerard Pique pentru faptul că acesta și compania sa a cumpărat formatul Cupei Davis pe care îl va transmorma pe principiul...
Respectăm deciziile Curţii Constituţionale şi vom pune în aplicare în termenul cel mai scurt decizia referitoare la Legea pensiilor, a declarat luni seara, ministrul Muncii, Marius Budăi, la...
Premierul britanic Theresa May ar trebui să stabilească o dată pentru demisia sa săptămâna viitoare, când se va întâlni cu liderii unui grup influent de parlamentari conservatori pentru a...
Marea majoritate a germanilor (83%) cred că circulaţia trotinetelor electrice (e-scooter) trebuie limitată la banda pentru biciclete, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Forsa şi publicat...
Prim-ministrul britanic Theresa May a comparat miercuri bătălia sa cu Bruxellesul pe tema Brexitului cu incredibila revenire a echipei Liverpool în meciul cu Barcelona de marţi, din semifinalele...
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a oferit explicaţii referitoare la contribuţiile pe care angajaţii trebuie să le verse în contul pensiilor de stat, subliniind că există oameni care acceptă...
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat duminică, în municipiul Lupeni, că banii din taxa de mediu, pe care proprietarii de maşini au achitat-o la prima înmatriculare a...
Coreea de Nord a lansat sâmbătă mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune spre Marea Japoniei, a anunţat armata sud-coreeană, în timp ce procesul de denuclearizare a Phenianului este în...
Este o premieră în business-ul american: compania de investiții Berkshire Hathaway, fondată și condusă de renumitul om de afaceri Warren Buffett, a cumpărat acțiuni Amazon.
Discuțiile dintre Statele Unite și Chima privind rezolvarea disputei comerciale vor fi rezolvate ”într-un fel sau altul” în următoarele două săptămâni, a declarat șeful de personal de la...
Statele Unite au crescut cheltuielile militare în 2018 pentru prima oară în ultimii şapte ani, arată un raport care urmează să fie publicat luni de Institutul Internaţional de Cercetări...
A investit 15 milioane de euro și a ridicat un spital unde persoanele cu diferite afecțiuni oncologice au parte de tratamente gratuite. Gigi Becali, patronul echipei de fotbal FCSB a fost o singură...
În tinerețe, Warren Buffett a câștigat livrând ziare. Acum, miliardarul american, unul dintre cei mai renumiți și respectați investitori de pe Wall Street și, în general, din lume, susține...
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat, într-un interviu pentru DC News, că ”o gașcă de golani” au vrut să pună mâna pe TAROM, el precizând că bilanțul conducerii anterioare...
Contractul pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune realizat la distanţă nu se consideră încheiat după exprimarea acordului verbal la telefon, acesta fiind valid doar dacă...
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, anunţă că la nivel guvernamental vor fi iniţiate negocieri cu toate statele membre pentru a implementa un pachet de măsuri care să răspundă...