Companiile pot depune, începând de luni, cererile de finanţare pentru investiţii în tehnologii noi ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioane lei, a anunţat Ministerul Finanţelor,...
Consiliul Directorilor Executivi ai Grupului Banca Mondială (GBM) a aprobat joi un Împrumut pentru Politici de Dezvoltare (DPL) pentru România, în valoare de 599,1 milioane euro, cu un dublu...
Beneficiarii care şi-au asumat angajamente în cadrul pachetelor privind bunăstarea animalelor, porcine şi păsări, pot depune online deconturile şi documentele justificative pentru plăţile...
Prețurile la cupru și-au accentuat scăderea pentru a șaptea sesiune consecutivă, atingând, marți, cel mai coborât nivel din ultimele trei luni și jumătate, pe fondul îngrijorărilor tot mai...
Aproape trei sferturi (74%) dintre români ştiu prea puţin sau chiar deloc despre utilitatea pompelor de căldură în gospodării, iar patru din zece persoane sunt de părere că preţul prea mare...
Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM, a prezentat, în cadrul emisiunii ”Interviurile DCNews”, noutățile legate de programele de finanțare actuale și viitoare.
Comisia Europeană a anunţat miercuri proiectele câştigătoare la ultimul apel de proiecte din Mecanismul pentru Interconectarea Europei, iar România a primit finanţări pentru trei proiecte de...
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat marți, în cadrul evenimentului de lansare a noii ediții a "Cartei Albe a IMM-urilor din România", că valoarea...
Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 153/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creşterii accizei la motorina...
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) consideră că anul acesta nu există motive de îngrijorare, astfel că și-a menținut prognoza pentru o creștere relativ puternică a cererii...
Noul guvern lansează o serie de măsuri pentru a încuraja întoarcerea tinerilor absolvenți plecați în alte țări în căutarea unor condiții mai bune pentru dezvoltarea carierei.
Producția de energie hidro a scăzut anul trecut, la nivel global, la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, ca urmare a precipitațiilor slabe din China, America de Nord și India.
Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat 124 de tranzacții[1] în prima jumătate a anului 2024, cu o valoare totală estimată de 2,3 miliarde USD.
Uniunea Europeană elaborează planuri ce vizează impunerea de tarife vamale pentru produsele ieftine cumpărate de la retaileri online din China, precum Temu, Shein și AliExpress, scrie cotidianul...