Turbulenţe pe Wall Street: Nvidia pierde sute de miliarde de dolari, Nasdaq coboară cu peste 3%

cip-nvidia_92580100
pexels.com
Evoluțiile bursiere la nivel global.

Tokyo

Bursa japoneză a închis ședința de marți cu o scădere de 1,39%, influențată de declinul acțiunilor din sectorul tehnologic, informează Kyodo. Indicele Nikkei-225 a scăzut cu 548,92 puncte, ajungând la 39.016,87 puncte.

Seul

Bursa sud-coreeană a fost închisă marți datorită unei sărbători publice, potrivit Yonhap.

New York

Bursa de pe Wall Street a înregistrat luni evoluții mixte. Nvidia Corp a pierdut 593 miliarde de dolari din capitalizarea sa de piață, pe fondul succesului asistentului AI dezvoltat de startup-ul chinez DeepSeek, relatează Reuters.

Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,65%, până la 44.713,58 puncte, în creștere cu 289,33 puncte.Indicele S&P 500 a scăzut cu 1,46%, la 6.012,28 puncte, înregistrând o pierdere de 88,96 puncte.Indicele Nasdaq a scăzut semnificativ, cu 3,07%, până la 19.341,83 puncte, marcând o pierdere de 612,47 puncte.
La New York Mercantile Exchange (Nymex), prețul petrolului light sweet crude cu livrare în martie a scăzut cu 1,49 dolari, ajungând la 73,17 dolari pe baril.

Londra

Bursa londoneză a închis ședința de luni cu o creștere modestă de 0,02%. Indicele FTSE-100 a ajuns la 8.503,71 puncte, cu un avans de 1,36 puncte, transmite Reuters.
Pe piața ICE Futures, cotația petrolului Brent din Marea Nordului cu livrare în martie a scăzut cu 1,42 dolari, la 77,08 dolari pe baril.

Frankfurt

Bursa din Frankfurt a înregistrat luni o scădere de 0,53%. Indicele DAX 40 a încheiat la 21.282,18 puncte, marcând o pierdere de 112,75 puncte, conform Reuters.

Paris

Bursa de la Paris a închis ședința de luni în scădere cu 0,27%. Indicele CAC 40 a ajuns la 7.906,58 puncte, cu o pierdere de 21,04 puncte, relatează Reuters.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele
x close