Primele loturi cu vaccinuri Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, autorizate vineri în SUA, vor ajunge luni dimineaţă în centrele de vaccinare din ţară pentru a începe imediat să fie...
Un comitet de experţi independenţi a votat joi favorabil pentru a recomanda Agenţiei americane pentru Medicamente (FDA) să autorizeze în Statele Unite un prim vaccin împotriva COVID-19,...
Rusia și Occidentul se află în pragul unui mare conflict armat, este convingerea fermă a analiștilor și politicienilor americani consultați de presa de peste Ocean.
Preşedintele ales al SUA Joe Biden a avertizat marţi că în cazul în care Congresul nu ajunge rapid la un acord financiar pentru combaterea pandemiei, campania de vaccinare împotriva noului...
Una dintre promisiunile cu care Donald Trump ajungea președintele SUA a fost că va construi un gard impenetrabil la granița cu Mexicul. Însă recent această promisiune, care este departe de a fi...
Statele Unite vor începe să revină la o viață normală în aprilie, cel târziu luna mai a anului viitor, a anunțat imunologul Monsef Slaoui, fost șef al departamentului de vaccinuri al...
Departamentul de Stat american a anunţat că renunţă la cinci programe de schimb cu SUA finanţate de China, calificându-le drept "instrumente de propagandă", relatează AFP.
Statele Unite au anunţat o nouă măsură împotriva importurilor de bumbac originare din regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei şi provenite, în opinia Washingtonului, de la "munca forţată" a...
Președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, a declarat că nu intenționează să pună imediat capăt războiului comercial cu China și să anuleze taxele vamale introduse de actualul lider...
Circumstanţele în care un misterios obelisc metalic a apărut în deşertul Utah nu sunt nici acum clare. Recent, obiectul a dispărut. Dar nu, nu s-a evaporat și nici nu a fost luat de...
Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a făcut aluzie marţi că ar putea candida din nou la preşedinţia SUA în 2024, afirmând în faţa invitaţilor la o recepţie privată la Casa...
O nouă flotă propusă de US Navy în zona Indo-Pacificului ar putea reprezenta o amenințare pentru interesele crescânde ale Chinei în regiune, deoarece ar acoperi rutele comerciale cheie,...
Departamentul de Stat "va onora" angajamentul Administraţiei Donald Trump de iniţiere a tranziţiei pentru instalarea echipei preşedintelui-ales, Joseph Biden, a anunţat vineri secretarul de Stat...
Donald Trump a declarat pentru prima dată joi că va părăsi Casa Albă dacă este confirmată victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, făcând un alt pas spre...
Italia va lansa primele curse aeriene ''fără COVID'' între Europa şi SUA pentru pasagerii care la îmbarcare prezintă un test negativ pentru coronavirus şi mai fac unul după aterizare,...
Statele Unite au anunţat miercuri, în ajunul sărbătorii de Ziua Recunoştinţei, peste de 2.400 de decese asociate COVID-19 în 24 de ore, potrivit datelor oferite de Universitatea Johns Hopkins,...
Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a cerut susţinătorilor săi să "inverseze" rezultatul alegerilor prezidenţiale la mai mult de două săptămâni după anunţul victoriei...
Preţurile la brânză se prăbuşesc pe piaţa din SUA în condiţiile în care cel de-al doilea val de COVID-19 îi ţine pe clienţi departe de restaurante, transmite Bloomberg.
Pe măsură ce tensiunile din Marea Chinei de Sud sunt în creștere, Marina Armatei de Eliberare a Poporului și-a dezvoltat o flotă de submarin de atac de tip 093A Shang-II Class (aka 09-IIIA) care...
Cu două luni înaintea terminării mandatului de președinte, Donald Trump ar viza atacarea unui sit nuclear iranian, conform informațiilor obținute de The New York Times.
Guvernatoarea statului Michigan, democrata Gretchen Whitmer, a avertizat luni că există o criză de leadership la Casa Albă, în contextul în care situaţia epidemică legată de COVID-19 s-a...
Democratul Joe Biden a câştigat în final alegerile din SUA cu 306 electori, în timp ce rivalul său republican Donald Trump a obţinut doar 232, conform proiecţiilor media după anunţarea,...
Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, i-a comunicat marţi preşedintelui statului francez, Emmanuel Macron, că doreşte "revitalizarea relaţiilor bilaterale şi transatlantice, în special în...
Statele Unite au considerat marţi că termenii potrivit cărora o echipă de experţi condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) urmează să investigheze originile noului coronavirus...
După anunțul Pfizer despre succesul pe care vaccinul său pe care l-a proiectat împreună cu compania BioNtech, oficialii de la Washington s-au înghesuit să-și aroge meritele.
Un cutremur cu magnitudinea 4,0 grade a avut loc duminică dimineață, ora locală a SUA, în apropiere de Bliss Corner, Massachusetts, potrivit informațiilor preliminare din Studiul Geologic SUA.
Texas a devenit primul stat federal american care a depăşit pragul de 1 milion de cazuri de infectare cu noul coronavirus, sâmbătă, în contextul în care Statele Unite se confruntă cu cel de-al...
Statele Unite au înregistrat un număr record de noi cazuri de coronavirus joi, pentru prima dată depășind 90.000 în 24 de ore, potrivit raportului Universitatății John Hopkins.
După ultima dezbatere dintre Donald Trump și Joe Biden dar și adunările lectorale căutările pe Google cu sintagma ”cum pot să își schimb votul” au sărit la un număr record.
Statele Unite şi India au semnat marţi, la New Delhi, un acord-cheie în domeniul militar şi au convenit intensificarea cooperării lor în regiunea indo-pacifică pe fondul tensiunilor cu China,...
Statele Unite au anunţat trimiterea de nave de patrulare ale gărzii de coastă în Pacific pentru a contracara activităţile "destabilizatoare" ale Beijingului în zonele de pescuit disputate din...
Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat, joi, medicamentul antiviral Veklury, sau Remdesivir, produs de compania biofarmaceutică Gilead Sciences Inc, pentru tratamentul...
Degetele au fost îndreptate spre Rusia după ce zeci de persoane din SUA s-au îmbolnăvit de un misterios „sindrom Havana”, suferind de greață, pierderi de memorie și auzind zumzeturi în...
China a criticat joi o posibilă vânzare de arme americane către Taiwan, estimată la circa 1,8 miliarde de dolari, şi a susţinut că aceasta va avea ''un mare impact'' asupra relaţiilor dintre...
Serviciului de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse (SVR) a acuzat marţi SUA că vor să instige la o revoluţie în Republica Moldova, în contextul alegerilor prezidenţiale ce vor avea loc aici...
Departamentul american al Justiţiei ar urma să intenteze proces companiei Google pentru încălcarea normelor concurenţei, considerându-se că şi-a folosit puterea semnificativă pe piaţă...
Două bombardiere strategice ruseşti Tu-95MS au fost escortate de avioane americane F-22 în timp ce aeronavele ruse patrulau deasupra apelor mării în Extremul Orient, a anunţat marţi...
Rusia a anunţat marţi că este dispusă să îngheţe numărul total de focoase nucleare de care dispune, dacă Statele Unite fac acelaşi pas, pentru a prelungi cu un an Noul START, ultimul tratat...
SUA şi Polonia au încheiat un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare, conform căruia Polonia ar putea cumpăra tehnologie nucleară în valoare de 18 miliarde de dolari de la companii...
Frontiera între SUA şi Canada va rămâne închisă pentru deplasările neesenţiale până pe 21 noiembrie, pentru a frâna pandemia de COVID-19, a anunţat luni ministrul canadian pentru...
Pentru Statele Unite este mai important "să nu comită erori, decât să fie primele" în orice evoluţie a unei monede digitale transfrontaliere, a afirmat, luni, preşedintele Rezervei Federale a...
Armata Statelor Unite se pregătește să se echipeze cu un super-tun cu rază lungă de acțiune, Strategic Long Range Canon (SLRC), scrie Popular Mechanics.
Pacientul Covid-19, din Nevada, SUA, a fost reinfectat la 48 de zile de la prima infectare cu virusul infecțios, determinând experții să pună la îndoială cât durează imunitatea.
Pare un joc absurd, dar nu sunt decât negocieri cu toate armele pe masă. Dacă până de curând, Moscova acuza Washingtonul că nu răspunde la propunerile ei de prelungire a Tratatului de reducere...
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a acordat Uniunii Europene dreptul de a impune tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de patru miliarde de dolari, din cauza...