Rusia a declarat luni că își întrerupe participarea la un acord care a permis Ucrainei să își exporte grânele pe mare în ciuda blocadei din timpul războiului, punând astfel capăt unui...
Rusia a renunțat la prelungirea acordului de export al cerealelor prin Marea Neagră, a anunţat luni Kremlinul. Această veste vine în contextul în care cu câteva ore în urmă, podul Kerci,...
Rusia este afectată, la rândul ei, de o serie de fluctuații puternice a propriei economii. Drept urmare, Banca Centrala a Rusiei se vede nevoită să ia măsuri împotriva creșterii inflației.
Pe măsură ce tensiunile cu Rusia și China se intensifică, așa-numitele țări BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) se pregătesc să dea o lovitură împotriva hegemoniei...
Un număr tot mai mare de țări își repatriază rezervele de aur ca protecție împotriva sancțiunilor impuse de Occident Rusiei, potrivit unui sondaj Invesco realizat în rândul băncilor...
Raiffeisen Bank International (RBI) întârzie planurile de ieşire din Rusia, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, în condiţiile în care Austria îşi...
Xi Jinping l-a avertizat personal pe Vladimir Putin să nu folosească arme nucleare în Ucraina, ceea ce indică faptul că Beijingul este îngrijorat de războiul Rusiei, chiar dacă oferă sprijin...
Armata rusă a pierdut jumătate din eficiența sa de luptă în Ucraina, inclusiv 2.500 de tancuri, iar principalul impuls al contraofensivei Kievului încă nu a venit, a declarat șeful forțelor...
Mai multe tipuri de valori deținute de către oligarhii ruși în Italia au fost blocate de către Banca Centrală a Italiei ca formă de sancționare din cauza războiului din Ucraina.
Au fost înregistrate scăderi în materie de importuri de energiei în UE în primele trei luni din 2023, în contrast cu volumul de energie importată în aceeași perioadă din ultimii doi ani.
Arabia Saudită a anunțat luni că prelungește reducerea producției sale de petrol cu un milion de barili pe zi pentru a impulsiona prețurile în scădere, în timp ce Rusia a anunțat că își...
Uniunea Europeană vrea să creeze lobby în privința transportului liber de cereale pe Marea Neagră. Prețul este deschiderea unei filiale care va reconecta Banca Agricolă Rusă la circuitele...
China a vândut mai multe autoturisme peste hotare decât orice altă ţară în primele trei luni ale anului, unul dintre motive fiind explozia livrărilor la clienţii din Rusia, transmite...
Investitorii își încep săptămâna într-o atmosferă de nervozitate în urma scurtei rebeliuni a grupului de mercenari Wagner, care a dus, cel puțin până la aceată oră, la slăbirea...
UE interzice definitiv importul de petrol rusesc pe ramificația nordică a conductei "Drujba", importul de petrol din Kazahstan pe această ramificație va continua, se arată într-un document emis...
Prețul petrolului a scăzut marți dimineață, în condițiile în care incertitudinile legate de cererea de petrol din China continuă să crească - în special pe termen scurt.
Dacă este să dai crezare declarațiilor oficialilor de la Moscova, în Rusia curge lapte și miere, în războiul pe care Putin l-a pornit împotriva Ucrainei, trupele ruse marchează victorie după...
Africa de Sud riscă să piardă până la 32,4 miliarde de dolari în venituri din exporturi, aproape o zecime din produsul său intern brut, în cazul în care unii dintre principalii săi parteneri...
Moscova a acuzat un grup de "sabotori ucraineni" că au aruncat în aer o secțiune a conductei Togliatti-Odesa, care traversează rgiunea Harkov și care transportă îngrășăminte din Rusia în...
Cuba a anunțat că va permite utilizarea rublei rusești ca monedă de plată în magazinele și restaurantele din țară, în ciuda sancțiunilor colective impuse de țările occidentale. Acest...
Datele publicate de Eurostat miercuri arată că invadarea Ucrainei a avut un impact semnificativ asupra schimburilor comerciale dintre Uniunea Europeană și Rusia. În perioada februarie 2022 -...
Cu numai câteva zile înainte de o reuniune cheie a OPEC+ din 4 iunie, principalii producători din grup, Arabia Saudită și Rusia, sunt în dezacord cu privire la politica de producție.
Având în vedere faptul că toate calculele au fost făcute de Banca Centrală a Rusiei, care nu vrea să vină și cu alte vești proaste pentru țarul Putin, este posibil ca suma totală să fie...
Arabia Saudită preia milioane de barili de motorină rusească pe care Europa nu o mai permite, trimițând în același timp propriile livrări către cumpărătorii din UE.
Cehia îşi poate acoperi necesarul de petrol prin intermediul livrărilor efectuate via conducta Transalpine Pipeline (TAL) începând din 2025, a declarat marţi premierul ceh Petr Fiala, după ce...
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat marţi că în 2022 profitul său net a scăzut cu peste 40%, până la 1.266 miliarde ruble (15,77 miliarde dolari), de la 2.093 miliarde ruble în 2021, din...
În luna aprilie a acestui an, exporturile rusești de petrol au atins în aprilie cel mai înalt nivel de la începutul invaziei Ucrainei, în ciuda tututor sancțiunilor impuse de țările...
Bugetul federal al Rusiei a înregistrat un deficit de 3.400 de miliarde de ruble (43,8 miliarde de dolari) în primele patru luni ale anului, față de excedentul de 1.200 miliarde ruble din perioada...
Ministerul de Externe al Rusiei a declarat miercuri că discuțiile propuse între Rusia, Ucraina și Turcia privind acordul exportul grâului prin Marea Neagră, propuse pentru 5 mai, nu au fost...
În condițiile în care aurul rusesc este exclus de pe piețele occidentale, companii puțin cunoscute intervin pentru a ajuta lingourile țării să găsească noi cumpărători.
Graţie unor investiţii semnificative, grupul petrolier ungar MOL se aşteaptă ca în 2026 să fie în măsură să aleagă între petrolul rusesc şi petrol non-rusesc pentru rafinăriile sale, a...