Laboratorul american Moderna a semnat un memorandum de înțelegere cu China pentru a produce medicamente pentru piața chineză, a anunțat miercuri, pe fondul tensiunilor diplomatice dintre Beijing...
Adulții care au primit două doze de vaccin Moderna, trebuie acum să aștepte doar cinci luni înainte de a primi o doză de rapel, a declarat vineri FDA, la câteva zile după ce agenția a...
La începutul anului 2022, vor începe testele clinice pentru un vaccin dezvoltat special împotriva variantei omicron a coronavirusului, a anunțat biroul de presă al companiei Moderna.
Vaccinul anti-Covid dezvoltat de Moderna prezintă un risc ușor de apariție a unor probleme cardiace, relevă un studiu efectuat pe întreaga populație a Danemarcei, dat publicităţii vineri.
Compania farmaceutică Moderna a anunțat, prin vocea unuia dintre principalii ei specialiști, că oamenii, în special cei cu un sistem imunitar slăbit, se pot infecta cu două tulpini diferite de...
Vaccinurile existente împotriva COVID-19 vor fi mai puţin eficiente împotriva variantei Omicron şi va fi nevoie de mai multe luni pentru a dezvolta un nou vaccin, a declarat directorul companiei...
Compania Moderna şi-a anunţat vineri intenţia de a dezvolta o doză de rapel specifică pentru noua variantă Omicron a COVID-19, detectată în Africa de Sud şi clasată "îngrijorătoare" de...
Comitetul consultativ pentru vaccinare din Germania (STIKO) a recomandat ca persoanele cu vârste sub 30 de ani să fie vaccinate împotriva COVID-19 doar cu serul de la Pfizer/BioNTech.
Acţiunile Moderna Inc au scăzut cu 11% în predeschiderea şedinţei Bursei de pe Wall Street, după ce grupul farmaceutic american şi-a înrăutăţit estimările de vânzări în 2021 pentru...
Moderna Inc a anunţat luni că vaccinul său anti-COVID-19 a generat un răspuns imunitar puternic şi că a fost în general bine tolerat la copiii cu vârste cuprinse între şase şi 11 ani,...
Care dintre cele trei seruri este mai bun din punctul de vedere al numărului de anticorpi dezvoltat în organismul uman. Un răspuns care se impune în condițiile în care pandemia de COVID-19 vine...
Înalta Autoritate de Sănătate Publică din Franţa a transmis vineri că nu recomandă doza a treia pentru vaccinul Moderna. Anunţul vine la două zile după ce apecialiştii Administraţiei...
Un comitet de experți ai Agenției americane pentru Alimente și Medicamente (FDA) a votat joi în unanimitate în favoarea recomandării dozei a treia pentru vaccinul Moderna doar pentru anumite...
Oamenii de știință din cadrul FDA, autoritatea americană de reglementare în domeniul medicamentelor, au declarat marți că Moderna nu a îndeplinit toate criteriile agenției pentru a autoriza...
Agenţia pentru Sănătate din Danemarca a anunţat vineri că va continua să ofere rezidenţilor cu vârste sub 18 ani vaccinul anti-COVID-19 produs de compania americană Moderna şi că o...
Google intenționează să investească 1 miliard de dolari în Africa în următorii cinci ani pentru a asigura un acces la internet mai rapid și mai ieftin, în timp ce Moderna Inc intenţionează...
Vaccinul anti-COVID-19 al AstraZeneca a demonstrat o eficacitate cu 74% în prevenirea bolilor simptomatice, cifră care a crescut la 83,5% la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, conform...
Pandemia COVID-19 s-ar putea încheia efectiv într-un an, deoarece până atunci vor fi fabricate și distribuite suficiente vaccinuri, a declarat directorul executiv al Moderna, Stéphane Bancel,...
Eficacitatea vaccinurilor Pfizer şi Moderna împotriva infectării cu COVID-19 a scăzut de la 91% la 66% de când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite, potrivit datelor publicate...
Agenţia de Reglementare pentru Medicamente şi Produse de Îngrijire a Sănătăţii (MHRA) din Marea Britanie a informat marţi că a aprobat utilizarea vaccinului anti-COVID-19 de la compania...
Veniturile Pfizer și Moderna de pe urma vânzării celei de-a treia doze de vaccin anti COVID-19 le-ar putea egala pe cele din vânzările pentru următorii ani de vaccin antigripal.
Pfizer Inc şi Moderna Inc au majorat preţurile vaccinurilor lor împotriva COVID-19 în ultimele contracte de furnizare pentru Uniunea Europeană, informează duminică Financial Times. Prețul unei...
Producătorul de vaccinuri Moderna este suspectată de că folosește structuri de evaziune fiscală pentru a transfera profiturile în Elveția și statul american Delaware, potrivit unei anchete a...
Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din SUA (FDA) a adăugat vineri un avertisment în prospectul care însoţeşte vaccinurile anti-COVID Pfizer / BioNTech şi Moderna pentru a indica...
Până la sfârșitul lunii aprilie, în SUA fuseseră înregistrate 10.262 cazuri de infectare cu virusului SARS-CoV-2 printre cei 101 milioane de americani complet vaccinați până la acea dată,...
Reprezentanții Moderna au declarat marți, că vaccinul deja utilizat pentru imunizarea adulților împotriva COVID-19 este puternic eficient la tinerii cu vârstele cuprinse între 12 și 17 ani și...
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite analizează noi reacţii adverse ale vaccinurilor Pfizr şi Moderna. Cele două vaccinuri pe bază de ARN mesager ar putea provoca...
Lansarea vaccinului Covid-19 a oferit producătorilor de medicamente genul de scurtătură rezervată de obicei produselor de consum mai banale: oamenii vorbesc despre vaccinarea cu Pfizer, Moderna,...
O nouă tranşă de vaccin Moderna, constând în 76.800 de doze, soseşte, duminică, în ţară, pe cale terestră, anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea...
Compania americană Johnson & Johnson a cerut producătorilor rivali de vaccinuri anti-COVID-19 să i se alăture în eforturile ce vizează studierea riscurilor de cheaguri sangvine asociate...
Vaccinul Moderna împotriva COVID-19, care se administrează în două doze, continuă să stimuleze producţia de anticorpi după şase luni de la administrare, potrivit unui nou studiu publicat...
Peste 160.000 doze de vaccin Moderna sosesc vineri în România. Majoritatea dozelor rămâne în București. Doze importante pleacă în Constanța, Timișoara și Iași.
Când a devenit clar la începutul anului 2020 că virusul SARS-CoV-2 reprezentă o amenințare pandemică, cercetătorii care exploraseră o modalitate inovatoare de a face vaccinuri au văzut o...
Moderna a declarat luni că a demarat testările pentru un nou vaccin COVID-19, care ar putea fi depozitat și transportat la temperaturi mai ridicate, în frigidere, nemaifiind nevoie de de...
La ora actuală în România se folosesc trei vaccinuri anti-COVID-19: Pfizer,/BioNtech, AstraZeneca și Moderna iar până la această oră au fost vaccinare peste 1,3 milioane de persoane.
Doctorul Anthony Fauci, cel mai reputat expert în boli infecțioase din Statele Unite, a vorbit despre posibilele pericole pe care le ascuden noile strategii ale companiilor Pfizer și Moderna,...
Grupul farmaceutic britanic AstraZeneca Plc şi-a vândut participaţia de 7,7% deţinută la Moderna Inc cu mai mult de un miliard de dolari, după ce acţiunile companiei americane din domeniul...
Compania americană de biotehnologie Moderna a anunțat că o versiune modificată a vaccinului său, dezvoltată special împotriva variantei sud-africane, este gata pentru a fi testată pe oameni...
Autoritățile estimează că răspunsul imun după toate cele trei vaccinuri existente în prezent în România, respectiv Pfizer, Moderna și AstraZeneca, se păstrează cel puțin un an, a anunțat...
Compania americană de biotehnologie Moderna a anunţat vineri că a cerut autorizaţie de la diferite autorităţi sanitare din întreaga lume pentru a creşte cu 50% capacitatea flacoanelor sale de...