Am întrebat Camera Deputaţilor cât vine lunar factura de energie electrică a Palatului Parlamentului şi care sunt planurile de economisire, în contextul crizei energetice.
Comisia Europeană se pregăteşte pentru potenţiale cazuri de întrerupere a alimentării cu electricitate în state din cadrul Uniunii Europene, în cursul iernii, în contextul crizei cu Rusia,...
Facturile la energie şi gaze vor veni cu întârziere, iar oamenii vor trebui să plătească dintr-o singură dată consumul pe două-trei luni, a afirmat, marţi, Dumitru Chisăliţă,...
Ordonanţa 119/2022 trebuie modificată astfel încât să se specifice care sunt codurile CAEN ale consumatorilor noncasnici care vor beneficia de preţ plafonat, a afirmat, luni, Zoltan Nagy-Bege,...
După distrugerea speranțelor românilor privind obținerea unor facturi mai mici la energie de prea multele OUG-uri, privirile au fost ațintite asupra UE.
Europa se confruntă cu un "risc fără precedent" la adresa livrărilor de gaze naturale în cursul acestei ierni, după ce Rusia a întrerupt majoritatea livrărilor de gaze prin conductă, şi ar...
Miniștrii UE ai energiei au aprobat vineri un prim pachet de măsuri de urgență în încercarea de a reduce creșterea vertiginoasă a facturilor la electricitate și de a coordona răspunsurile...
Dumitru Chisăliță. președintele Asociației Energia Inteligentă spune că mai multe facturi cu valori mari au apărut, brusc, în spațiu public, deși oricine putea citi că sunt regularizări...
Senatul a adoptat marţi OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică, fiind lărgită lista celor care beneficiază de preţ plafonat pentru consumul realizat...
Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage un nou semnal de alarmă și avertizează că spre sfârșitul anului vor fi și mai multe falimente, șomajul va crește. Vom trăi ca acum 30 de ani,...
Creşterea economiei mondiale încetineşte mai accentuat decât se estima în urmă cu câteva luni, deoarece crizele legate de energie şi inflaţie riscă să provoace recesiune în economiile...
Extinderea cooperării dintre România şi Arabia Saudită în sectorul energetic este de importanţă fundamentală, a declarat vineri consilierul de stat Iulian Chifu.
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a vorbit despre aberațiile din Planul Național de Redresare și Reziliență, declarând că îi pare rău că nu l-a citit înainte ca textul să ajungă la...
Guvernul olandez va plafona preţul energiei de la 1 ianuarie 2023 pentru a-i proteja pe consumatori de creşterile de preţuri, a relatat luni postul NOS, citat de Reuters.
Elena Cristian, analist economic, a criticat modul în care autorităţile se bâlbâie atunci când vine vorba despre o decizie cu privire la facturile pe care le vor plăti românii la energie.
Comisia Europeană (CE) a prezentat propuneri pentru a reduce majorarea preţurilor la gaze şi electricitate în UE, în special prin impozitarea profiturilor excesive ale producătorilor de energie,...
Germania se află în discuții avansate pentru a prelua Uniper SE și alți doi mari importatori de gaze, într-un pas istoric pentru a evita un colaps al pieței sale de energie, potrivit unor surse...
Dumitru Costin, liderul BNS, a vorbit la DC News, în cadrul emisiunii lui Răzvan Dumitrescu despre problemele pe care le are România în privința energiei.
Expertul în energie Dumitru Chisăliță, preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă - AEI, atrage atenţia asupra a ceea ce va urma în ceea ce priveşte facturile românilor.
Franţa va plafona la 15% creşterile de preţuri la energie şi gaze, în 2023, a anunţat premierul Elisabeth Borne, pentru a atenua povara asupra consumatorilor a celei mai grave crize energetice...
"Peste două săptămâni vreau o prezentare a planului privind reducerea risipei de energie în instituţiile statului", a transmis, miercuri, premierul Nicolae Ciucă.
Virgil Popescu anunță aprobarea de către Comisia Europeană a schemei de ajutor pentru marii consumatori de energie. Este vorba despre 1,5 miliarde de euro prin care se vor acorda compensații...
S-a ajuns la un acord la nivel european pentru plafonarea prețurilor la energie. Acest lucru a fost anunțat de ministrul european al Energiei, Tinne Van der Straeten pe Twitter.
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România susţine declaraţiile şi opiniile apărute în spaţiul public, prin care se invocă necesitatea completării rapide a OUG 119/2022, potrivit unui...
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat joi, 8 septembrie 2022, la invitația Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, la o nouă rundă de consultări în format...
Marea Britanie va plafona facturile de energie ale consumatorilor timp de doi ani și va direcționa miliarde de euro pentru a susține companiile energetice, a declarat joi noul său lider Liz Truss,...
Profesorul Dumitru Chisăliță spune că în spațiul public a apărut în mod triumfător faptul că România a adoptat aceleași măsurile de criză propuse de UE înaintea acesteia (apărând voci...
Redacţia DC Business a intrat în posesia unui document care urmează a fi discutat în forurile europene - mai exact în Consiliul Energie din 9 septembrie - şi care, în esenţă, urmează a...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că românii vor avea parte de o iarnă complicată din punctul de vedere al alimentării cu gaze naturale și a vorbit despre prețul acestui...
Miniștrii europeni vor discuta măsurile speciale care trebuie luate pentru a ține în frâu creșterea costurilor energiei, de la plafoanele prețurilor la gazele naturale până la suspendarea...