Principalul grup-țintă pentru comercianții de produse de lux din SUA este reprezentat azi de tinerii chinezi extrem de înstăriți, veniți să studieze în universitățile americane. Marile...
Numărul global al insolvenţelor a crescut cu 6,4% în 2017, în Europa Centrală şi de Est, nouă ţări raportând un volum mai ridicat al insolvenţelor (Croaţia, Estonia, Ungaria, Lituania,...
Banca Comercială Română (BCR) oferă, din această toamnă, Contul de Management al Grantului, un produs destinat firmelor aflate la început de drum care aplică pentru finanţare în cadrul unor...
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat că, până la finele anului viitor, producţia de vaccinuri ar urma să fie reluată la Institutul Cantacuzino, la o unitate de producţie nou...
Leul s-a apreciat faţă de euro, cu 0,03 bani (-0,01%), cursul de schimb coborând marţi la 4,6668 lei/euro, faţă de 4,6671 lei/euro luni, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a...
Fermierii vor primi 70% din plăţile directe pe suprafaţă, începând cu primul minut din 16 octombrie, peste 247.000 de dosare fiind prelucrate până la această dată, a anunţat, marţi,...
România se situează pe locul 45 într-un clasament al primelor 100 de ţări ca valoare a brandului de ţară, în creştere faţă de locul 49 pe care se situa în 2017, în condiţiile în care...
România este între primele 10 țări din punct de vedere al suprafeței construite expuse la cutremure, cu o suprafață construită expusă la risc de 92%, conform unui studiu realizat la nivelul...
August este luna din an cu cea mai mare cerere de carburant în staţiile Petrom, conform datelor pe ultimul an, iar cei mai mulţi români aleg să alimenteze cu carburant vineri după-amiază,...
Tarom a lansat recent prima aplicaţie mobilă din istoria companiei, aceasta putând fi deja descărcată gratuit de pe platforma Google Play, iar lansarea aplicaţiei pe platforma Apple IOS va avea...
Consiliul de Administraţie al Societe Generale l-a numit pe Matthieu Pasquier în funcţia de chief executive officer al Societe Generale European Business Services din data de 16 iulie 2018.
Directorul general al Tarom se confruntă cu o situaţie greu de rezolvat. Fie îşi dă toţi angajaţii în judecată, fie se alege el cu un dosar penal. Motivul: unica majorare salarială din...
Exclusivitatea pe piaţa transportului interjudeţean de persoane nu mai poate continua, iar nimeni nu poate contrazice ideea că o concurenţă liberă, un liber acces la piaţă poate fi reglementat...
FMI a revizuit negativ în ultimul raport, cu 1,1%, estimarea privind creșterea economică în 2018, la 4%, în comparație cu 5,1%, cât era prognoza din aprilie. Aprecierea mai pesimistă vine...
Werner Wolff, directorul Tarom, a explicat, într-un interviu acordat DCNews și DCBusiness, care sunt unele dintre motivele pentru care prețurile biletelor nu pot scădea la nivelul companiilor...
Werner Wolff, directorul companiei aeriene Tarom, a acordat DCNews și DCBusiness un interviu, marti, în care a declarat printre altele că succesul este datorat sprijinului continuu al Ministerului...
Peste 2500 de antreprenori din 10 orașe au avut oportunitatea de a afla, la ei acasă, în prima săptămână de turneu de promovare a programului și platformei Smart Start USA, despre avantajele...
Curtea Constituţională a României discută marţi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în august de 4.449 lei, cu 1,4% mai mic decât în iulie, iar cel net a fost de 2.669 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 39 lei (-1,4%),...
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti va organiza vineri, 19 octombrie 2018, o nouă ediţie a "Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi".
Grupul auto german Volkswagen AG este pe punctul de a angaja băncile Citigroup Inc., Deutsche Bank AG, Goldman Sachs Group Inc. şi JPMorgan Chase & Co. pentru a se ocupa de cotarea publică...
Toate tranzacţiile dublate realizate cu cardul ING au fost corectate iar sumele reglate până luni seara la ora 21.00, informează banca. Clienţii nu vor suporta costuri în urma acestei...
Majorările salariale din ultimii doi, axate pe angajaţii plătiţi de la bugetul public, au dus România într-o situaţie frustrantă pentru cei peste 4 milioane de salariaţi din sectorul privat,...
Tatăl nu i-a permis fiului său să meargă la o școală de prestigiu. Carl Icahn a crescut și a demonstrat că poate obține tot ce își dorește. Este detestat și trezește teamă. I se spune...