Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, susţine că dacă Partidul Socialiştilor nu va participa la formarea noii majorităţi parlamentare, Chişinăul va avea probleme în...
Directorul general al grupului bancar german Commerzbank a promis vineri salariaţilor că va fi luată rapid o decizie cu privire la continuarea sau nu a discuţiilor în vederea unei fuziuni cu...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă a săptămânii, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 41,09 milioane de lei (8,65 milioane de euro). Cea mai mare parte a...
Toți biscuiții ”Popular” aflați la comercializare au fost retrași de pe rafturile magazinului Kaufland, după ce s-a constatat că exisită depășiri la parametrul sulfiți.
Premierul Theresa May nu a reuşit să obţină din partea liderilor europeni nicio schimbare în acordul privind Brexitul, a subliniat vineri vicepreşedintele Partidului Democratic Unionist...
Un număr de 250 de elevi din cinci şcoli primare din Londra au purtat săptămâna aceasta ghiozdane care monitorizează calitatea aerului, în cadrul unui studiu academic pentru determinarea...
Libra Internet Bank a încheiat recent două convenţii cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în vederea îmbunătăţirii accesului fermierilor români la finanţare, prin...
Aproximativ 20 de rachete ruseşti, împotriva cărora SUA nu dispun, deocamdată, de mijloace de contracarare, au fost transferate recent la un centru de testare, marcând, astfel, o nouă etapă în...
Manifestaţiile ”vestelor galbene” vor fi interzise sâmbătă la Paris pe bulevardul Champs-Elysées şi în împrejurimile sale, precum şi într-un perimetru incluzând Palatul Elysee şi...
România ţinteşte aderarea la Zona Euro, dar în acest scop sunt necesare reforme structurale care să sprijine convergenţa reală şi o consolidare bugetară solidă, se arată în studiul "Cadrul...
Un grup de parlamentari vor ca România să adopte o lege care să permită autorităților române să impună sancțiuni cetățenilor străini care sunt implicați în acte de tortură, condamnări...
Încercarea Guvernului grec de a reforma modul în care sunt plătite salariile preoţilor de către stat a ajuns într-un impas, a anunţat vineri şeful Bisericii Ortodoxe a Greciei, transmite AFP....
Preşedintele BCE, Mario Draghi, le-a spus vineri liderilor Uniunii Europene că firmele trebuie să-şi sporească pregătirile pentru un posibil Brexit fără acord, au declarat surse din blocul...
Social-democrații apără, printr-o postare pe Facebook însoțită de un clip video, prevederile OUG 114 despre care spun că este făcută ”pentru binele oamenilor”.
Prin Programul ”Euro 200”, elevii și studenții care urmează cursurile învățământului de stat sau particular acreditat pot beneficia de ajutor financiar din partea Guvernului, dacă depun o...
Uzina Mecanică Bucureşti va produce 197 de transportoare blindate 8x8 de tip Piranha 5, a anunţat ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş. Potrivit contractului cu firma elevețiană Mowag...
Tronsonul de metrou Drumul Taberei este aproape gata iar stațiile finisate arată chiar bine, cum este cea de la Râul Doamnei cu decor portocaliu. Se vor achiziționa 30 de trenuri noi.
Exporturile de animale vii ale României au scăzut în 2018 cu 11,4%, acestea totalizând 375,8 milioane euro, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Numărul angajaţilor temporari ajunsese, în România, la 71.000 în trimestrul III din 2018, în uşoară creştere faţă de trimestrul precedent, în timp ce rata ocupării forţei de muncă era...
BMC Truck este un producător de autobuze din România ce a livrat la Sibiu în 2019 un număr de 10 autobuze cu motor Mercedes-Benz. Între timp, Capitala a achiziționat autobuze turcești Otokar.
La inițiativa E.S. David Saranga, Ambasadorul Israelului în România, Complexul Educațional Laude-Reut a demarat proiectul ”Drepți între Popoare de origine română”. Titlul de Drept între...
Raportul de ţară realizat de Comisia Europeană, care include România în categoria statelor cu dezechilibre, a fost făcut pe baza unor informaţii luate din presă şi puse în contextul greşit,...
Un număr de 13 credite în valoare de aproximativ un milion de euro au fost acordate, până la sfârşitul lunii februarie 2019, prin intermediul Fondului European de Investiţii (FEI), se arată...
2.290 de persoane vor participa la cele 138 de programe gratuite de formare profesională pe care le va organiza, în luna aprilie, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, vineri, un curs de 4,7509 lei pentru un euro, în scădere cu 0,49 bani (-0,10%) faţă de cotaţia de 4,7558 lei, stabilită în şedinţa...