Averea netă a lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a crescut luni cu 13 miliarde de dolari, cel mai semnificativ avans într-o singură zi de când a fost creat indicele Bloomberg Billionaires, în...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) îşi doreşte o creştere a volumului de tranzacţionare zilnic, însă aceasta nu se poate realiza decât natural, prin produse noi, prin emitenţi noi, pentru a...
Directia de Sãnãtate Publicã Vaslui a decis efectuarea unei anchete epidemiologice de amploare după ce câteva zeci de angajați ai unui abator de pui din județul Vaslui au fost depistați...
Pasagerii zborurilor cu destinaţia China vor trebui să facă dovada unui rezultat negativ la testul pentru COVID-19 înainte de a se îmbarca, a declarat marţi autoritatea pentru aviaţie din...
Profesorul Mircea Coşea a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, ce înseamnă cele 80 de miliarde de euro pe care România le va primi de la UE în urma negocierilor de la Summit-ul de la...
Gheorghe Popescu, preşedintele fondator de onoare al partidului Forţa Naţională, i-a transmis un mesaj ferm ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, dar şi Guvernului, în ceea ce priveşte...
Bursele din zona euro au atins marţi cel mai ridicat nivel din martie, după ce liderii UE au aprobat în noaptea de luni spre marţi un plan istoric menit să susţină economia europeană afectată...
Publicația italiană Il Messaggero scrie că alarma s-a declanșat după ce duminică numărul infecților raportate a urcat la cifra record de 899 de la declanșarea pandemiei.
Un nou vaccin cu nanoparticule aflat în dezvoltare în SUA pentru SARS-CoV-2, virusul care cauzează COVID-19, a prezentat rezultate promiţătoare în ceea ce priveşte protecţia şi imunitatea,...
Campania electorală pentru realegerea preşedintelui american Donald Trump a difuzat la sfârşitul săptămânii trecute reclame în reţeaua Facebook în care susţine că aplicaţia TikTok îşi...
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles începând de vineri, au aprobat în noaptea de luni spre marţi un plan istoric menit să susţină economia europeană afectată...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere caută specialişti în domeniile inginerie, căi ferate, drumuri şi poduri, economişti şi jurişti.
În unele cazuri, unii angajatori doresc să ăși testeze angajații pentru a se asigura că locul de muncă nu devine focar de infecție. Cel mai recent exemplu este cel al celui mai mare procesator...
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că România va beneficia de aproape 80 de miliarde de euro pentru proiecte europene, indicând construcţia de spitale, şcoli, modernizarea marilor...
Coreea de Nord spune că se alătură cursei pentru a dezvolta un vaccin Covid-19, o cursă globală la care participă unele dintre cele mai strălucite minți medicale din lume.
Majoritatea regiunilor din ţară se vor afla sub o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până miercuri dimineaţa, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie...
Autoritățile Rusiei ar putea limita exporturile de cereale, folosind acest lucru drept ”o armă politică”, spre marea îngrijorare a capitalelor lumii, afirmă publicația americane The...
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni seara, că pacienţii infectaţi cu COVID-19 care fac tratamentul la domiciliu vor fi verificaţi, în condiţiile în care toată baza de date a Ministerului...
Wizz Air suspendă toate rutele dintre România şi Suedia, Portugalia, Israel şi Emiratele Arabe Unite până pe 31 iulie inclusiv, din cauza restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile...
Compania Toennies, care deţine abatorul din Guetersloh, aflat în centrul unui focar de coronavirus din nord-vestul Germaniei, a anunţat luni o serie de modificări de amploare în practicile sale...
Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a declarat luni că el nu va permite UE să impună ţării sale condiţii privind statul de drept în schimbul plăţii fondurilor UE, notează France...
Andreea Esca a povestit într-un interviu acordat pentru Pro TV că, la cinci zile după ce a fost testată negativ, a început să prezintă simptome specifice infecției cu Covid-19.