Fostul premier italian, Silvio Berlusconi, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus și a fost izolat la domiciliul său din apropierea orașului Milano, a declarat purtătoarea sa de cuvânt.
Senatul a amendat, miercuri, în plen, proiectul iniţiat de Guvern pentru modificarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astfel...
Specialiștii din Germania spun că au dovezi clare că opozantul rus Alexei Navalnîi ar fi fost otrăvit cu un agent neurotoxic din categoria Noviciok (Novichok), a anunțat miercuri purtătorul de...
OUG 129/2020 care reglementează programul "Noua Casă" se numără printre ordonanţele respinse, miercuri, de Senat, în calitate de primă cameră sesizată.
Vara anului 2022 ar trebui să fie momentul de la care se va putea circula pe toată centura Capitalei, iar toate pasajele şi secţiunile la care se lucrează acum să fie puse în trafic, a...
Pe măsură ce se înmulțesc dovezile legate de faptul că un vaccin utilizat de peste 100 de ani este eficient împotriva COVID-19, cresc și speranțele privind sfârșitul pandemiei.
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, cu o valoare totală a tranzacţiilor în scădere la 52,89 milioane de lei (10,93 milioane de euro), de...
Cei 5,5 kilometri de autostradă care leagă Biharia de Borş vor fi puşi în trafic pe 4 septembrie, iar în a doua parte a lunii septembrie se va finaliza şi lotul Iernut - Cheţani şi se va da...
Experţii în medicină legală din Rusia nu au găsit dovezi în investigaţiile lor care să susţină acuzaţia că Alexei Navalnîi a fost otrăvit, au relatat media ruse după anunţul Germaniei...
Producătorii din Harghita au început recoltarea cartofului, care este cultura de bază în judeţ însă se confruntă cu o problemă pe care până acum nu au avut-o.
Anumite firme ar putea fi obligate să angajeze pensionari, propune o nouă inițiativă legislativă care se află în dezbatere la Comisia de muncă a Senatului.
Omul de afaceri american Elon Musk, numărul trei în topul celor mai bogați oameni de lumii, după ce averea lui a depășit 115 miliarde de dolari, a confirmat că intenționează să efectueze o...
Diferitele experimentele efectuate cu particule de SARS-CoV-2 au demonstrat că noul patogen rezistă mult mai mult în condiții specifice toamnei. Dacă pe timpul verii, particulele virusului...
Pandemia provocată de răspândirea noului coronavirus va lăsa urme adânci pe țesătura economică și socială, cu riscul de a slăbi creșterea potențială a anumitor țări europene. Guvernele...
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat miercuri că decizia de mărire a punctului de pensie cu 14% a fost luată de Guvern pe fundamentarea bugetară actuală şi a adăugat că PSD nu mai...
1.298 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, miercuri, Grupul de Comunicare...
Premierul Ludovic Orban le-a cerut parlamentarilor să fie responsabili şi să susţină rectificarea bugetară aşa cum a fost decisă de Guvern, susţinând că PSD, după ce a vrut să lase...
Mai multe laboratoare au cerut Uniunii Europene ca, pentru vaccinurile împotriva noului coronavirus, să facă o excepție și să permită producătorilor să distribuie respectivele tratamente...
Economistul Adrian Câciu trage un semnal de alarmă cu privire la economia mondială, dar și cu privire la măsurile prudente pe care băncile au început deja să le aplice.
Direcţia de Sănătate Publică Constanţa a anunţat existenţa unui focar de COVID-19 la bordul unei nave sub pavilion Malta aflată la reparaţii în docul Şantierului Naval Constanţa (ŞNC),...
Pe piața media din România ar putea apărea un „nou jucător” din Turcia. După succesul înregistrat de Kanal D pe plaiurile mioritice, un puternic om afaceri din Istanbul intenționează să...
Noi locuri de muncă sunt recunoscute ca fiind joburi în condiţii speciale, prin intrarea în vigoare a Legii nr.188/2020, pentru modificarea şi completarea legii privind sistemul unitar de pensii...