Statul îi transformă pe români din consumatori în prosumatori... dar nu pe toţi. "Chichiţa" din lege care "nu este atât de simplă ca la prima vedere"

Antonia Popescu |
Data publicării:
Statul îi transformă pe români din consumatori în prosumatori... dar nu pe toţi. "Chichiţa" din lege care "nu este atât de simplă ca la prima vedere" / Foto: Freepik
Statul îi transformă pe români din consumatori în prosumatori... dar nu pe toţi. "Chichiţa" din lege care "nu este atât de simplă ca la prima vedere" / Foto: Freepik

Românii care vor independenţă energetică pot accesa fonduri europene pentru montarea de panouri solare. Problema este că nu toţi românii au acces la acest program al Administraţiei Fondului de Mediu, din cauza unei "chichiţe" legislative. Ce modificări urmează să fie aduse legii, dar mai ales când, aflaţi în rândurile următoare. 

"Am observat că războiul din Ucraina a dus la o creştere accelerată a preţurilor pe partea de energie, mă refer la curentul electric şi gaze. Dacă partea de gaze o rezolvăm într-o proporţie destul de mare odată cu începerea exploatărilor din Marea Neagră, rămânem cu partea de curent electric. Aici, gândirea statului român este să acţioneze într-un timp cât mai scurt, astfel încât efectele negative care se resimt asupra economiei româneşti să fie stopate cât mai rapid. Primul pas este deschiderea prin Administraţia Fondului de Mediu a unei surse de finanţare de 25.000 lei, cofinanţare 5000 lei din partea beneficiarului, prin care vrem să transformâm mare parte din români în prosumatori.

Să aibă posibilitatea să producă energie electrică, surplusul să îl dea în sistem şi să îl consume în perioada nopţii când nu mai avem producţie efectivă pe panourile solare. La sfârşitul fiecărui an, se va face o analiză pentru a vedea cât a produs efectiv cetăţeanul respectiv, cât a consumat, şi unde sunt diferenţe de bani se va compensa dintr-o parte sau cealaltă. Avem două modalităţi de depunere a acestor dosare. A fost deja o primă sesiune, care s-a încheiat la finalul anului trecut. Cei care îşi doresc să beneficieze de aceşti bani au fost nevoiţi să depună proiectele direct la AFM, ceea ce a dus la o supraîncărcare a angajaţilor pe care îi avem acolo, deoarece avem un număr foarte mare de dosare. 

Am trecut la faza a doua, care se va deschide în perioada următoare, şi ne dorim ca firmele autorizate pentru a efectua aceste lucrări, să aibă posibilitatea de a primi astfel de dosare, să le analizeze şi apoi să depună la AFM doar dosarele care îndeplinesc toate condiţiile. Luăm, astfel, presiunea de pe angajaţii AFM şi dăm posibilitatea ca dosarele în curs de evaluare să fie evaluate într-o perioadă mai scurtă de timp", a declarat George Stângă, preşedintele Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor. în cadrul emisiunii "La Sud prin Sud Est", de la DC NEWS TV şi LIDER FM. 

Vâlcu: De ce ne băgăm singuri beţe în roate? 

"Aş întreba de ce ne băgăm singuri beţe în roate. Mă refer la panourile fotovoltaice. Dacă o persoană, un proprietar de vilă vrea panouri, e ok, ei sunt favorizaţi de legislaţia din prezent. Dacă ai ghinionul şi stai la bloc, nu se poate, nu dă statul niciun ban. Am găsit tot felul de explicaţii, că dacă nu vrea un proprietar, etc. Dar la cei care vor, sunt asociaţii unde proprietarii vor... Pe scurt, legea care să permită şi blocurilor să beneficieze de subvenţie, nu doar vilelor, ar trebui să apară cât mai curând. Să fie simplificată legislaţia, să nu mai caute birocraţii nod în papură, pentru că, ce să facem, în România sunt mai multe blocuri decât vile. Şi ele nu pot intra în programul ăsta", a replicat Val Vâlcu, potrivit DCNews

"România a avut un precedent pe partea de anvelopare termică a blocurilor, acolo unde am putut folosi fonduri europene. Din păcate, cei care locuiesc la bloc locuiesc în condominii. Ei au cote parte din proprietate, atât din teren cât şi din acoperiş. Când nu sunt toţi proprietarii de acord cu efectuarea unei investiţii, din păcate legislaţia actuală nu permite ca investiţia să se realizeze", a mai spus Stângă. 

"Chichiţa din lege", problema care "nu este atât de simplă la prima vedere"

"Dar acolo unde sunt, unde românii s-au decis să nu se bată. De ce a fost băgat chichiţa asta în lege? De ce sunt excluse total blocurile din acest program de subvenţie, foarte bun de altfel?", a continuat Vâlcu. 

"Au fost excluse total în faza iniţială. deoarece infrastructura şi legislaţia nu ne permiteau să le băgăm de acum. Am zis să mergem prima dată cu cei care locuiesc la case, pentru că procedura e mai simplificată, urmând ca în faza a doua să fie gândită o strategie, să vedem dacă reuşim să depăşim şi problemele legislative, prin care să ne adresăm celor care locuiesc ls bloc. Aici primul pas ar fi, cred, către cei care au accesat deja fonduri europene pe partea de anvelopare termică, pentru că acolo exista un consens în asociaţia de proprietari, şi toată lumea era de acord să modernizeze şi să investească pentru confortul personal", a mai spus liderul PNL Galaţi. 

Cu toate astea, Val Vâlcu a insistat şi a întrebat de ce legea nu a fost simplificată, având în vedere că e nevoie de doar câteva cuvinte prin care să li se permită şi asociaţiilor de locatari unde există consens accesul la aceste fonduri. 

"Nu e atât de simplu pe cât pare la prima vedere. Avem legislaţie în vigoare care reglementează domeniul asociaţiilor de locatari şi nu ne este de folos doar inserţia în textul programului a câtorva cuvinte, ci trebuie să modificăm şi legea din spate. Au fost multe programe făcute din birou, fără consultarea din teren, şi când au fost consultate pe piaţă nu au avut beneficiari", a concluzionat George Stângă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9695
Diferența -0.0035
Zi precendentă 4.973
USD
Azi 4.6078
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6085
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9695 RON
USD flag1 USD = 4.6078 RON
GBP flag1 GBP = 5.8126 RON
CHF flag1 CHF = 5.1124 RON
AUD flag1 AUD = 3.0018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6662 RON
CAD flag1 CAD = 3.4003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4239 RON
SEK flag1 SEK = 0.4304 RON
XAU flag1 XAU = 330.7911 RON
Monede Crypto
1 BTC = 324591.22RON
1 ETH = 16354.46RON
1 LTC = 482.53RON
1 XRP = 2.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.06%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17043.16 0.67%
BET-BK 3114.85 0.34%
BET-FI 60610.63 -0.15%
BET-NG 1229.00 0.98%
BET-TR 35362.52 0.67%
BET-TRN 34547.45 0.67%
BET-XT 1453.81 0.59%
BET-XT-TR 2982.62 0.59%
BET-XT-TRN 2918.78 0.59%
BETAeRO 1078.88 -0.53%
BETPlus 2513.10 0.61%
RTL 37434.87 0.64%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel