Modificările ar trebui să fie operate la nivel mare pentru a da rezultatul scontat, care să tempereze nemulțumirile oamenilor ieșiți în stradă după aproape o săptămână de proteste. Soluția, în opinia sa, constă în organizarea unei politici agrare.
”România nu are așa ceva, o politică agrară trebuie să fie astfel gestionată încât resursele agricole să contribuie din ce în ce mai mult la valorificarea produselor pe piața internă în folosul populației și a exportului. Faptul că România se află pe locul 4 în potențialul agricol al Europei dar este importator net de mâncare, importă 60% din carnea de porc, 90% din zahăr și nu știu câte legume și fructe, arată că de fapt, statul român, în condițiile actuale, nu are capacitatea de a sprijini producția internă printr-un program amplu de dezvoltare a infrastructurii fermierilor, a potențialului de semințe, de îngrășăminte și de irigații”, a comentat profesorul Mircea Coșea.
Privind la măsurile luate până acum, nu putem spune că guvernanții ar fi putut prefigura aceste ieșiri în stradă, deși iminența lor a fost evidentă, putem să ne dăm seama de acestea în urma ultimilor reglementări fiscale, este de părere Mircea Coșea:
”Ceea ce a agravat situația este ceea ce se întâmplă ca urmare a ordonanței trenuleț. Aceasta a adus un dezastru economiei și va continua să fie, prin impozitarea întreprinderilor mici și mijlocii, și aici intră în principal fermierii, prin creșterea tarifelor la tot ceea ce înseamnă gaz și electricitate, prin creșterea accizelor la carburanți, deci a agravat situația iar aici apar niște revendicări care pot fi rezolvate pe termen imediat prin niște negocieri adevărate, nu prin negocieri incompetente cum s-a întâmplat la Ministerul Finanțelor și la Ministerul Transporturilor.
Statul ar putea să dea, așa cum a dat întotdeauna, o anumită subvenție la motorină pentru campania agricolă, ar putea să garanteze niște credite pentru agricultură, să facă niște comenzi pentru un fond propriu de produse ca să mai ușureze piața, ar putea să ia măsuri importante împreună cu partenerii noștri din Washington pentru acoperirea pierderilor pe care România le are ca urmare a tranzitului de produse ucrainene prin tranzitul din Marea Neagră deci sunt lucruri care se pot face. Nu cred că demiterea unui ministru va rezolva problema, această mișcare care este extrem de amplă, guvernanții ar trebui să își dea seama că în contextul internațional este periculoasă.”
Protestele s-ar putea propaga și în alte domenii de activitate
Având în vedere că protestele de peste graniță au fost cel puțin la fel de puternice precum ceea ce vedem astăzi la marginea Bucureștiului și în alte zone din țară, pericolul ca acestea să se propage și la alte branșe nu ar trebui neglijat, în special pentru că anumite promisiuni făcute de politicieni cu câteva luni în urmă nu au fost respectate.
”Sunt convins că s-ar putea extinde pentru că este momentul în care se activează societatea și își cer anumite drepturi care le-au fost promise și negarantate. Mă aștept la niște mișcări în învățământ, unde una s-a promis și alta este acum, probabil în domeniul sanitar, probabil în domeniul ordinii publice pentru că și acolo sunt probleme și toate lucrurile acestea nu pot fi aplatizate, trebuie negocieri adevărate, bazate pe o realitate.
Bugetul pe acest an este o imaginație, toată lumea știe lucrul acesta, din nou s-au supraestimat veniturile și s-au subestimat cheltuielile, nu există bani. În momentul acesta trebuie tras linie și spus foarte clar în negocieri – atât putem, asta facem. Discursul la nivel prezidențial în care ni se spune că România este o țară sigură, în care incendiile sunt unul după altul, că România are o economie robustă când avem trei deficite enorme care ne duc într-o zonă foarte periculoasă, lumea nu mai crede așa ceva, lumea vrea măsuri iar asta înseamnă curaj politic care trebuie să fie vizibil pentru că altfel s-ar putea să avem niște surprize la alegeri”, a conchis Mircea Coșea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.