Valea Jiului și CE Oltenia, în joc. Soarta centralelor pe cărbune se decide la Bruxelles

DCBusiness Team |
Data publicării:
CE oltenia
CE oltenia

Ministrul Energiei negociază cu Comisia Europeană păstrarea centralelor pe cărbune active în sistemul energetic din România.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat miercuri că a purtat "negocieri intense" la Comisia Europeană pentru a obţine amânarea termenului asumat de România privind închiderea minelor şi centralelor pe cărbune, prevăzut pentru sfârşitul anului 2025.

"Sunt la sediul Comisiei Europene, unde am purtat negocieri intense încă de azi dimineaţă împreună cu colegii mei, în urma unor argumente pe care le duc de două luni de zile pentru a păstra în continuare centralele pe cărbune active în sistemul energetic din România. Cum am ajuns aici? Am ajuns aici pentru că acum 5 ani de zile, cei care au decis în dreptul României au asumat că până la finalul anului 2025, România să renunţe total la minele pe cărbune şi la centralele pe cărbune, cu condiţia de a primi miliarde de euro prin care să facă noi capacităţi de producţie a energiei electrice. Miliardele de euro s-au primit la nivelul României, dar proiectele de centrale pe gaz care ar trebui să înlocuiască centrale pe cărbune, sunt în continuare pe hârtie", a transmis ministrul Energiei, într-un videoclip publicat pe contul său de TikTok.

Potrivit acestuia, românii plătesc din această cauză aproape cel mai mare preţ al energiei electrice din Europa, existând şi riscul ca mii de oameni să rămână fără locuri de muncă la CE Oltenia şi în toată Valea Jiului.

"Cu patru luni înainte de a scoate din uz, teoretic, aceste capacităţi de producţie a energiei electrice pe cărbune, am venit să găsesc o soluţie prin care se împiedic acest lucru, pentru că dacă noi vom scoate capacităţile de producţie a energiei pe cărbune vom ajunge în situaţia în care să crească şi mai mult preţul la energia electrică.Vom ajunge în situaţia în care mii de oameni să rămână fără locuri de muncă la CE Oltenia şi în toată Valea Jiului şi vom ajunge în situaţia în care lucruri care trebuiau făcute acum 5-4-3 ani, care au proiecte întârziate de ani de zile, să le facem într-un termen foarte scurt de timp.

Cred din suflet că, după ce am adus argumente foarte clare cât de important este pentru România ca să păstrăm în continuare aceste grupuri, Comisia Europeană să înţeleagă, să accepte ceea ce am propus cu argumente foarte clare şi să reuşim să amânăm acest termen, cu condiţia foarte clară pe care mi-o asum: să punem în loc noi capacităţi de producţie energie electrică pe gaz tocmai pentru a tempera preţurile şi pentru a avea în continuare energie electrică în România", a explicat Ivan.

Ministrul Energiei a susţinut că este foarte complicat ca în câteva luni să poţi rezolva probleme din ultimii cinci ani, în care s-au mişcat doar "proiecte pe hârtie" şi care nu reuşesc să ducă mai departe energie "în companiile româneşti şi gospodăriile oamenilor".

"Vă ţin la curent rând cu acest subiect extrem de important pe care îl tratez ca prioritate zero în această etapă a mandatului meu", a transmis Ivan pe TikTok.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501631.25RON
1 ETH = 19639.47RON
1 LTC = 499.69RON
1 XRP = 13.18RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20869.290.84%
BET-BK4033.790.61%
BET-EF1130.100.94%
BET-FI73717.84-0.30%
BET-NG1521.391.16%
BET-TR48429.500.84%
BET-TRN46824.810.84%
BET-XT1788.110.71%
BET-XT-TR4062.720.71%
BET-XT-TRN3938.160.71%
BETAeRO952.820.16%
BETPlus3056.660.81%
RTL46694.450.85%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel