Programul Prima Casă. Ce fonduri au fost alocate

DCBusiness Team |
Data publicării:
Programul va deveni ”mai social”
Programul va deveni ”mai social”

Plafonul total de garantare pentru anul 2019 aferent programului 'Prima casă' a fost aprobat marţi de Executiv, suma alocată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) pentru românii care doresc să îşi achiziţioneze o locuinţă fiind de două miliarde de lei, informează MFP. 

Fondurile alocate sunt similare cu cele pentru 2018. 

Anul trecut au fost acordate în cadrul acestui program 20.423 garanţii, în valoare totală de 1,9 miliarde de lei, cu o valoare medie a garanţiei acordate de 94.000 lei, precum şi 7.160 promisiuni de garantare, în valoare totală de 800 de milioane de lei. 

De la lansarea Programului, în anul 2009, şi până la finalul lunii decembrie 2018 au fost acordate 267.752 garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 23,7 miliarde de lei. 

Citește și: Acești angajați vor primi casă de la patron. Despre ce companie este vorba

Potrivit MFP, finanţatori participanţi în program sunt: BRD, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit, Garanti, Piraeus Bank, Marfin, Credit Agricole şi Leumi Bank. 

"Alocarea plafonului total al garanţiilor care pot fi emise în anul 2019 în cadrul Programului se face la solicitarea finanţatorilor participanţi de către FNGCIMM, cu acordul MFP, conform Procedurii şi criteriilor de evaluare anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3097/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 963 din 6 decembrie 2017", se menţionează în comunicat. 

Noutatea anunțată de guvernanți

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat duminică seara, la Antena 3, că programul 'Prima Casă' va deveni "mai social", iar până la finele lunii februarie va exista o formă modificată a acestuia. 

"Am prins ca plafon cam două miliarde de lei în acest an pentru programul 'Prima Casă', deci el va continua, numai că am spus că discuţiile acestea pe care le-am avut cu cei de la Banca Centrală au fost pentru a-l face mai social, mai îndreptat către zona socială. Probabil că până la final de februarie vom avea forma propusă a fi modificată, dar nu se schimbă aspecte esenţiale. Nu. Finanţarea există, a fost bugetat, programul continuă. Până nu îl modificăm, va continua în aceeaşi parametri. Până la final de februarie o să ieşim, cred, cu o Hotărâre de Guvern", a spus Eugen Teodorovici. 

Şeful de la Finanţe a spus că modificările vor viza aspecte legate de suprafaţa casei sau de veniturile celor care vor să îl acceseze. 

"Mă refer la suprafaţa casei, la persoanele cu venituri mai mici. Este un program social la urma urmei. Nu îţi iei casă de 500 de metri pătraţi, prima casă, îţi iei o casă pentru familie atât cât poţi...", a adăugat Teodorovici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.314
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 379739.55RON
1 ETH = 12716.56RON
1 LTC = 335.63RON
1 XRP = 8.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel