Primarii amenință cu protestele după întâlnirea cu Teodorovici

DCBusiness Team |
Data publicării:
Primarii spun ca vor protesta daca nu le vor fi satisfacute cerințele
Primarii spun ca vor protesta daca nu le vor fi satisfacute cerințele

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat miercuri, după întâlnirea edililor cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, că dacă punctul lor de vedere nu va fi aprobat, se vor deplasa în faţa Guvernului pentru a protesta. 

"Am convenit ca mâine la ora 12,00 să fim la Asociaţia Municipiilor, vom chema şi alţi primari şi dacă punctul nostru de vedere nu va fi aprobat, imediat ne vom deplasa în faţa Guvernului ca protest în numele cetăţenilor din România, pentru că noi reprezentăm cetăţenii din România şi banii nu se iau de la primari sau de la primărie, se iau de la oamenii care doresc dezvoltare", a declarat Falcă. 

Potrivit acestuia, în momentul de faţă până în 20% din bugetul de stat merge spre administraţiile locale, cel mai mic procent din Uniunea Europeană, Asociaţia Municipiilor din România solicitând o treime din acest buget. 

"Noi cerem ca o treime din bugetul de stat să meargă către administraţia locală şi am convenit că 66,8%, cifra spusă de Ministerul de Finanţe, este obligatoriu să ne compenseze pentru a reduce pierderile din 2018, trebuie îndeplinită. În momentul în care va lipsi un procent, fiecare cetăţean pierde, înseamnă că Guvernul îşi bagă mâna în buzunarul cetăţenilor", a mai spus Falcă. 

Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă, a declarat că aşteaptă un răspuns pozitiv, în sensul alocării a o treime din buget spre municipii. 

"Dânşii ne-au ascultat punctul de vedere şi ne-au promis că mâine până la ora 12,00 ne vor comunica rezultatul. Noi mâine la ora 12,00 suntem adunaţi cu toţii la Asociaţia Municipiilor şi aşteptăm cu mult interes veşti de la Guvern, în sensul în care să fim luaţi în consideraţie şi să facem ca administraţia publică din România să fie efectiv funcţională pentru că anul trecut au fost probleme mari în ceea ce priveşte administraţia publică locală. (...) A fost o tendinţă de a discuta despre cotele din impozitul pe venit şi cum se împart, dar consider că este o discuţie foarte depăşită atâta vreme cât cotele din impozitul pe venit înseamnă mai puţin de 10% din buget, iar bugetul administraţiei locale ar putea să fie o treime, cel puţin 30% din buget. Noi în acest sens aşteptăm un răspuns", a spus Negoiţă. 

Luni, Asociaţia Municipiilor din România (AMR) i-a solicitat premierului Viorica Dăncilă o întâlnire pentru a discuta despre bugetul pe 2019 şi cotele din impozitul pe venit ce vor reveni unităţilor administrativ teritoriale, invitând-o să participe la reuniunea Comitetului Director al AMR. 

AMR susţine că i-a solicitat în mod repetat premierului consultări pe tema finanţării administraţiei publice locale şi este prima oară în istoria Asociaţiei când solicitările de dialog sunt refuzate. AMR mai arată că a aflat din "surse neoficiale" "speculaţii" în legătură cu cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat destinat fiecărei unităţi administrativ teritoriale (UAT). 

Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă, a declarat marţi, la finalul reuniunii AMR, că membrii organizaţiei au hotărât să solicite Ministerului Finanţelor ca minimum o treime din bugetul naţional să revină administraţiei publice locale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296668.15RON
1 ETH = 14202.65RON
1 LTC = 377.93RON
1 XRP = 2.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel