Personalul din sectorul feroviar este unul îmbătrânit

Matei Ion |
Data publicării:
CFR Călători
CFR Călători

Forța de muncă din sectorul feroviar din România, este una îmbătrânită, se spune într-un raport dat publicitații de către Consiliul Feroviar.

Peste 45% din personal are vârsta cuprinsă între 35 şi 50 de ani, iar aproape 50% dintre angajaţi au vârsta de peste 50 de ani, notează autorii raportului.

Fenomentul este întâlnit în întregul sector feroviar european. Recrutarea personalului se efectuează cu dificultate din cauza lipsei de candidați cu pregătire specifică activităţii de exploatare a companiei sau a specialiştilor, precum și a condițiilor de muncă și responsabilităților impuse de siguranța circulației.

Astfel, deşi a existat un număr mare de posturi de execuţie vacante, majoritatea vizând activitatea de exploatare, acestea nu s-au putut ocupa în urma organizării selecţiilor de personal. Această situaţie a fost determinată, pe de o parte, de desfiinţarea şcolilor profesionale cu specific feroviar, dar şi a numărului tot mai redus al studenţilor care urmează cursurile facultăţilor de profil. În această situaţie, numărul angajaţilor din acest sector a înregistrat o continuă scădere. În 2018 un număr de 1.170 de salariaţi au plecat din cadrul companiei CFR SA astfel: 649 prin pensionare, 39 prin demisie, 283 cu acordul părţilor, 49 prin desfacerea contractelor individuale de muncă pentru abateri grave, 51 prin încetarea contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată şi 99 din alte cauze.

De asemenea, în cadrul CFR SA au fost recrutaţi 1.056 de salariaţi: 977 prin angajare pe posturi deficitare din activitatea de exploatare şi a specialiştilor şi 79 prin angajare pe durată determinată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0945
Diferența 0.0002
Zi precendentă 5.0943
USD
Azi 4.3209
Diferența 0.0079
Zi precendentă 4.313
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0945 RON
USD flag1 USD = 4.3209 RON
GBP flag1 GBP = 5.8730 RON
CHF flag1 CHF = 5.5565 RON
AUD flag1 AUD = 3.0137 RON
DKK flag1 DKK = 0.6823 RON
CAD flag1 CAD = 3.1564 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4462 RON
SEK flag1 SEK = 0.4799 RON
XAU flag1 XAU = 678.2085 RON
Monede Crypto
1 BTC = 277175.77RON
1 ETH = 8093.42RON
1 LTC = 223.90RON
1 XRP = 5.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27277.94-0.33%
BET-BK5516.32-0.67%
BET-EF1462.00-0.43%
BET-FI103126.47-1.64%
BET-NG1963.77-0.90%
BET-TR63878.23-0.33%
BET-TRN61704.78-0.33%
BET-XT2362.94-0.42%
BET-XT-TR5409.16-0.41%
BET-XT-TRN5239.31-0.42%
BETAeRO1002.940.62%
BETPlus3956.07-0.30%
RTL61305.39-0.33%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel