Pachete cu produse de igienă, distribuite de Poșta Română la Baia Mare

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
CNPR precizează că a contractat din piaţa bancară comercială, de la EximBank, o finanţare în valoare de 200 de milioane lei.
CNPR precizează că a contractat din piaţa bancară comercială, de la EximBank, o finanţare în valoare de 200 de milioane lei.

Compania Națională Poşta Română a început distribuirea a 50.000 de pachete cu produse de igienă printr-un program de ajutorare a populației, inițiat de Primăria Baia Mare.

Poșta Română a încheiat un contract comercial de distribuire cu Primăria Baia Mare, în baza căruia angajații companiei vor merge către toate locuințele din municipiu si vor împărți locuitorilor pachetele cu produse de igienă puse la dispoziție de Primărie. În cazul în care aceștia nu vor fi găsiți la domiciliu, se va încerca livrarea acestora în ziua următoare, iar dacă nici atunci nu se va putea efectua distribuirea, băimărenii sunt îndrumați să-și ridice pachetul de la oficiul poștal de care aparțin.

“Doresc să le mulțumesc tuturor colegilor mei de pe teren, care fac posibilă implementarea acestui contract într-un timp foarte scurt și care, în acestă perioadă dificilă, depun toate eforturile pentru ca Poșta Română să funcționeze la capacitate maximă”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Se distribuie deja pensiile. Poșta Română anunță cum se desfășoară procesul

Angajații Poștei Române care vor face distribuția au fost instruiți în conformitate cu măsurile de prevenire şi limitare a răspândiri a virusului COVID-19 transmise de către Ministerul Sănătăţii. Aceștia vor păstra distanţa de 2 metri faţă de persoanele aflate la domiciliu sau în autoizolare cărora urmează să li se distribuie alimentele. Deasemenea, nu vor intra în locuinţa clienţilor, distribuirea realizându-se la uşă/poartă. Factorii poștali sunt echipați cu măști, mănuși și dezinfectant de mâini.

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, acționar principal și coordonator al Companiei Naționale Poșta Române, își manifestă constant interesul pentru sprijinirea comunităților, în acest caz, prin serviciile furnizate de Poșta Română.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296633.33RON
1 ETH = 14588.81RON
1 LTC = 410.40RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16992.22 0.12%
BET-BK 3128.86 0.27%
BET-FI 60314.98 0.44%
BET-NG 1214.58 -0.02%
BET-TR 35256.78 0.12%
BET-TRN 34444.16 0.12%
BET-XT 1447.96 0.16%
BET-XT-TR 2970.58 0.16%
BET-XT-TRN 2906.97 0.16%
BETAeRO 1064.78 0.47%
BETPlus 2509.88 0.12%
RTL 37298.92 0.08%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel