Negocierile Rusia-Ucraina, un pas înainte, doi înapoi

photo_2022-03-12_15-26-22_80856600
Negocierile se desfășoară anevoios / Foto: Telegram
Veștile privind negocierile dintre Rusia și Ucraina vin din partea oficialilor ruși care spun că procesul este foarte anevoios.

Negocierile dintre Rusia şi Ucraina au avansat pe teme secundare, dar stagnează asupra subiectelor politice principale, anunţă un oficial de la Moscova, citat de cotidianul Le Figaro.

"Poziţiile converg asupra punctelor secundare. Dar, în principalele teme politice, nu avansăm", a declarat Vladimir Medinski, şeful delegaţiei ruse în negocierile pentru oprirea confruntărilor militare din Ucraina.

"Noi insistăm pentru un tratat complet, care, în plus faţă de statutul de neutralitate al Ucrainei, să prevadă o serie de poziţii esenţiale pentru ţara noastră - demilitarizarea, denazificarea, definirea şi recunoaşterea statutului Crimeei şi Donbasului, precum şi o serie de alte poziţii (...). Partea ucraineană se concentrează în primul rând pe obţinerea unor garanţii de securitate din partea unor ţări terţe în contextul neaderării la NATO. Este o poziţie total de înţeles", a subliniat Vladimir Medinski, citat de agenţia Interfax.

La rândul său, Mihailo Podoliak, consilier prezidenţial şi şeful delegaţiei ucrainene, a acuzat Rusia că vrea să prelungească războiul în Ucraina.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat vineri că Ucraina și Rusia par să aibă poziţii convergente asupra a patru din cele șase subiecte abordate la negocieri, precizând că dezacordurile se menţin asupra statutului teritoriilor separatiste şi al regiunii Crimeea, anexată de Rusia în 2014, notează Mediafax.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close