Tiparniţă de ultimă generaţie pentru milioane de euro false

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Autorităţile bulgare au confiscat 11 milioane de euro şi 1,7 milioane de dolari în bancnote false, tipărite cu ajutorul unei tehnologii care le face aproape imposibil de diferenţiat de cele autentice, au anunţat luni surse oficiale de la Sofia. 

'Este cea mai mare şi cea mai modernă tiparniţă pe care am descoperit-o şi neutralizat-o în ultimii 11 ani, probabil chiar în ultimii 30 de ani. Am găsit, în diferite etape de realizare, peste 11 milioane de euro şi 1,7 milioane de dolari', a declarat în faţa presei procurorul Ivan Geşev.

Tiparniţa era disimulată la subsolul unui hotel din Slantchev Briag, o staţiune la Marea Neagră. Proprietarul hotelului a fost reţinut împreună cu alte trei persoane suspectate că au format un grup infracţional.

Elementele de securitate ale bancnotelor descoperite, în valoare de 100 şi 500 de euro şi de 50 de dolari, erau identice cu ale celor originale, astfel că cele contrafăcute pot fi greu deosebite de cele autentice.

Totuşi, autorităţile bulgare presupun că este puţin probabil ca bancnote false tipărite acolo să fi fost deja introduse în circulaţie, întrucât acea tiparniţă este foarte nouă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0894
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.0891
USD
Azi 4.3816
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.374
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0894 RON
USD flag1 USD = 4.3816 RON
GBP flag1 GBP = 5.8745 RON
CHF flag1 CHF = 5.4663 RON
AUD flag1 AUD = 2.9395 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1539 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4347 RON
SEK flag1 SEK = 0.4753 RON
XAU flag1 XAU = 648.8063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412803.04RON
1 ETH = 14365.57RON
1 LTC = 324.64RON
1 XRP = 8.91RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27375.081.03%
BET-BK5434.981.50%
BET-EF1485.020.75%
BET-FI100977.432.90%
BET-NG2015.731.03%
BET-TR64105.751.03%
BET-TRN61924.561.03%
BET-XT2361.151.15%
BET-XT-TR5405.071.15%
BET-XT-TRN5235.351.15%
BETAeRO982.230.23%
BETPlus3971.281.03%
RTL61714.311.02%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel