Lira sterlină profită de slăbiciunea dolarului şi atinge cel mai ridicat nivel trimestrial din ultimii doi ani

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Lira sterlină se îndrepta luni spre cel mai puternic avans trimestrial față de dolar din ultimii peste doi ani, beneficiind atât de slăbiciunea generalizată a monedei americane, cât și de optimismul legat de un acord comercial între Statele Unite și Marea Britanie, transmite Reuters.

În ultimele șase luni, moneda britanică s-a numărat printre marile beneficiare ale valului de "vânzări pe America", fenomen alimentat de temerile că stilul imprevizibil al președintelui american Donald Trump în materie de politici publice ar putea declanșa o recesiune în SUA, cu efecte negative la nivel global.

Lira este pe cale să încheie cel mai bun trimestru de la finalul lui 2022, cu un câștig de aproximativ 6% în fața dolarului. De la începutul anului, aprecierea depășește 9%.

În ședința de luni, lira a oscilat între ușoare câștiguri și pierderi, fiind cotată la finalul zilei cu 0,1% mai jos, la 1,3705 dolari, după o perioadă de două săptămâni în care a avut o evoluție puternic ascendentă. Față de euro, moneda britanică a pierdut teren, moneda unică europeană apreciindu-se cu 0,2%, la 85,59 pence.

Activele britanice au fost și ele privite cu interes de investitori, în contextul în care Marea Britanie a fost prima mare economie care a încheiat un acord comercial cu Statele Unite.

Un acord ce prevede reducerea tarifelor americane la anumite produse industriale provenite din Regatul Unit a intrat în vigoare luni.

„Regatul Unit a fost primul care a ieșit la rampă și a reușit să semneze un acord cu Statele Unite, chiar dacă există în continuare incertitudini pentru anumite sectoare”, a declarat Susannah Streeter, analist senior la Hargreaves Lansdown.

„Cu toate acestea, acordul a adus un plus de stabilitate în relația dintre Marea Britanie și SUA – un contrast clar față de relația cu Uniunea Europeană, unde nu există încă înțelegeri comerciale similare”, a adăugat ea.

Între timp, datele oficiale au confirmat că economia britanică a înregistrat în primul trimestru din 2025 cel mai rapid ritm de creștere din ultimul an. Cu toate acestea, unele semne de slăbire a cererii din partea consumatorilor ar putea afecta avansul economic în lunile următoare.

Piețele iau în calcul posibilitatea ca Banca Angliei să reducă dobânda de referință cu 50 de puncte de bază până la finalul anului, prima scădere fiind așteptată în septembrie, potrivit datelor agregate de LSEG.

Și alte active britanice au performat bine în acest trimestru, indicele FTSE 250 – format din companii britanice cu expunere predominant internă – aflându-se pe cale să încheie cel mai bun trimestru din octombrie 2020 încoace.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298512.88RON
1 ETH = 8494.87RON
1 LTC = 237.76RON
1 XRP = 6.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel