Legislația creditării, modificări menite să-i protejeze pe împrumutați

DCBusiness Team |
Data publicării:
Noile modificări au rolul de a-i proteja pe împrumutați
Noile modificări au rolul de a-i proteja pe împrumutați

Legislația creditării a suferit mai multe modificări care îi protejează mai mult pe cei care vor să contracteze împrumuturi de la instituții bancare sau nebancare.

O lege care a intrat în vigoare săptămâna care s-a încheiat impune băncilor, pritre altele, obligația de a pune la dispoziția clienților un simulator simulator online unde să poată calcula singuri dobânda anuală efectivă (DAE) a unui credit imobiliar sau de alt fel.

Majoritatea schimbărilor apărute prin Legea 134/2023, ce se aplică din 26 mai, vizează OUG nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile.

O primă schimbare introduce o obligație pentru bănci, și anume, să pună la dispoziția clienților, pe propriul site web, un simulator care să calculeze DAE aferentă creditului, oricare ar fi suma creditului și perioada de creditare alese de aceștia.

O altă schimbare privește comisionul de administrare cont curent care intră, alături de cel pentru analiza dosarului sau cel unic, în lista celor ce trebuie stabilite în sumă fixă, suma percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit trebuind să fie, în mod obligatoriu, aceeaşi pentru credite acordate în aceeaşi perioadă.

Se reformulează o prevedere din OUG 52/2016. Concret, creditorii nu vor mai avea dreptul, din această săptămână, să refuze încasarea ratelor de credit în moneda creditului. Acum, potrivit textului ordonanței, "creditorii nu au dreptul să refuze încasarea ratelor de credit în moneda în care s-a acordat creditul".

Astfel, reformularea ține cont de faptul că, printr-o eventuală conversie, moneda creditului se schimbă și automat ea nu mai coincide cu moneda în care s-a acordat inițial creditul.

De asemenea, se schimbă modul de raportare, în cazul creditelor acordate în valută, a cursului de schimb. Concret, se va lua în calcul cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României (BNR) și valabil la data încheierii contractului între moneda contractului de credit și moneda națională.

Totodată, se va face referire la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ziua în care se semnează contractul, nu la cel comunicat în acea zi, deoarece acesta se anunță la ora 13:00 și este valabil pentru ziua următoare.

Se introduce un termen de răspuns la oferta primită de către un consumator. Mai precis, rămâne valabilă regula de acum, potrivit căreia creditorul transmite oferta sa consumatorului în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 15 zile calendaristice de la data înregistrării cererii consumatorului, dar consumatorul va trebui să decidă pentru acceptarea ori respingerea ofertei în cel mult 15 zile de la data primirii acesteia.

Consumatorii vor trebui să primească de la creditor, la cerere, o simulare tipărită pentru fiecare dintre cele trei opțiuni pe care le are la rambursarea anticipată parțială. Potrivit OUG 52/2016, în cazul rambursării anticipate parțiale, consumatorul are dreptul să aleagă între:

  • menținerea valorii ratei lunare și diminuarea perioadei de creditare inițiale;

  • diminuarea valorii ratei lunare și menținerea perioadei de creditare inițiale;

  • diminuarea valorii ratei lunare și diminuarea perioadei de creditare inițiale.

Creditorul are obligația de a informa consumatorul cu privire la acest drept. O copie a simulării furnizate va fi păstrată de creditor, iar altă copie va fi înmânată consumatorului.

În fine, se interzice orice tip de comunicare cu consumatorul în intervalul orar 20:00 - 9:00. Limitarea e acum valabilă doar pentru entităţile “care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe”. Așadar, nici banca și nici alte entități nu vor mai putea deranja împrumutații noaptea pentru a afla diverse informații legate de credit.

Această prevedere, dar și altele cuprinse în Legea 134/2023, nu se referă doar la creditele imobiliare, ci, în general, la contractele de credit pentru consumatori, reglementate prin OUG nr. 50/2010.

Pe de altă parte, creditorii își vor putea retrage oferta, dacă de la momentul oferirii informațiilor ce apar în fișa europeană de informații standardizate, ce este oferită consumatorului în faza precontractuală, și până la semnarea contractului, datele legate de consumator se schimbă (de exemplu, dacă veniturile îi scad sau dacă ia alte credite între timp).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298587.70RON
1 ETH = 14568.03RON
1 LTC = 394.65RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel