Italia și Germania în conflict. Miză crucială

DCBusiness Team |
Data publicării:
Matteo Salvini
Matteo Salvini

O dispută dură se conturează între Italia și Germania în ceea ce privește migranții care ajung în peninsulă traversând Marea Mediterană. Ministrul german de Interne, Horst Seehofer vrea să prelungească misuunea navală a Uniunii Europene în Mediterana, în timp ce omologul său italian, Matteo Salvini, vrea să-i pună capăt, nemulțumit fiind de faptul navele UE salvează migranții și îi debarcă pe coastele italiene, transmite Reuters.

Mandatul misiunii navale a UE, intitulată Sophia, expiră la sfârșitul acestei luni. Italia a mai amenințată că se va retrage din cadrul misiunii de patrulare dacă migranții salvați din Mediterana nu vor fi distribuiți între statele membre ale Uniunii, în loc să fie predați în porturile din Italia.

”Vreau ca Sophia să continue și voi face ce stă în puterea mea pentru a sprijini această operațiune”, a declarat Horst Seehofer, după întâlnirea miniștrilor de Interne din UE, întâlnire la care Salvini nu a participat. Pe de altă parte, unele dintre statele europene nu sunt dispuse să primească pe teritoriul lor imigranții culeși din Mediterana.

Citește și: Premieră în Italia. Migranții expulzați, mai mulți decât nou-veniții

În aceste condiții, Salvini preferă ca Operațiunea Sophia să se concentreze pe instruirea gărzii de coastă din Libia astfel încât bărcile migranților să fie interceptate în apelel teritoriale libiene.

Germania a mai avut o dispută cu Italia pe tema migrației la Consiliul European din iunie, iar tensiunile dintre Berlin și Roma persistă chiar dacă în Italia au ajuns doar 335 de migranți în primele două luni ale anului, față de 5.457 în aceeași perioadă a anului trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0953
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0943
USD
Azi 4.294
Diferența -0.0024
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0953 RON
USD flag1 USD = 4.2940 RON
GBP flag1 GBP = 5.8604 RON
CHF flag1 CHF = 5.5781 RON
AUD flag1 AUD = 3.0425 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1546 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4513 RON
SEK flag1 SEK = 0.4803 RON
XAU flag1 XAU = 691.4237 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296534.09RON
1 ETH = 8611.33RON
1 LTC = 241.28RON
1 XRP = 6.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28436.190.38%
BET-BK5668.210.28%
BET-EF1522.500.33%
BET-FI108510.130.75%
BET-NG2034.080.32%
BET-TR66590.570.38%
BET-TRN64324.830.38%
BET-XT2465.200.40%
BET-XT-TR5643.250.40%
BET-XT-TRN5466.060.40%
BETAeRO1016.37-0.02%
BETPlus4120.310.37%
RTL63962.420.41%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel