Înălțarea Domnului. Ce este bine și ce NU este bine să facem astăzi

Dana Mihai |
Data publicării:
Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare din săptămâna PATIMILOR
Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare din săptămâna PATIMILOR

Înălțarea Domnului este mereu sărbătorită la 40 de zile de la Paște, și mereu această zi este joi. Astăzi toți creștinii se salută cu "Hristos s-a înălțat" și cu "Adevărat s-a înălțat". Această sărbătoare se mai numește Ispas. Am găsit câteva tradiții, obiceiuri și superstiții pentru această zi.

Tradiții pentru Înălțarea Domnului:

  • Se vopsesc ouă roșii

  • Ziua Înălțării este ultima când se mai pot mânca ouă roşii. 

  • Nu se împrumută sare

  • Femeile nu împrumută sare şi nu dau foc din casă fiindcă există credinţa că astfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte.

  • Se împart bucate pentru sufletele celor morți

Alimentele care îți iau durerea cu mâna! Părere avizată

Ce este BINE să facem în această zi:

  • De Înălțare, este bine să fim veseli, să evităm controversele și certurile și să fim generoși cu săracii din comunitatea noastră.

  • În această zi, oamenii care s-au supărat se împacă cu dușmanii, fiind o zi a reconcilierii.

  • În această zi de sărbătoare nu se prestează munci în gospodărie și nici la câmp.

  • În această zi se sfințesc plantele de leac, printre care alunul, leușteanul, menta și paltinul.

  • În tradiția populară, se spune că persoana care moare în ziua de Ispas ajunge direct în Rai și nu mai trece prin Judecata de Apoi.

Ce NU trebuie să facem în această zi sfântă:

  • Astăzi aduce ghinion dacă spălați, dacă faceți curățenie sau dacă faceți alte munci ale câmpului.

  • nu este bine să te cerți cu semenii tăi sau să porți ură

  • niciun obiect din casă nu se înstrăinează

  • nu se împrumută bani

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0694
Diferența -0.0013
Zi precendentă 5.0707
USD
Azi 4.3258
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3258
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0694 RON
USD flag1 USD = 4.3258 RON
GBP flag1 GBP = 5.8565 RON
CHF flag1 CHF = 5.4221 RON
AUD flag1 AUD = 2.8769 RON
DKK flag1 DKK = 0.6791 RON
CAD flag1 CAD = 3.1257 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4630 RON
XAU flag1 XAU = 506.8417 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501372.16RON
1 ETH = 20234.06RON
1 LTC = 510.44RON
1 XRP = 13.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20831.380.87%
BET-BK4030.700.75%
BET-EF1127.090.53%
BET-FI73651.16-0.18%
BET-NG1514.180.66%
BET-TR48341.830.87%
BET-TRN46740.020.87%
BET-XT1785.470.79%
BET-XT-TR4056.750.80%
BET-XT-TRN3932.370.79%
BETAeRO956.220.39%
BETPlus3051.290.83%
RTL46642.870.96%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel