Guvernul dă undă verde pentru redeschiderea minelor neenergetice

pexels-photo-5505961_14310400
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Guvernul României a aprobat modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 printr-o Ordonanță de urgență, în vederea facilitării redeschiderii exploatărilor miniere neenergetice.

Noile reglementări permit societăților aflate în procedură de insolvență să continue activitatea minieră, păstrând licența în cadrul unui program de reorganizare. De asemenea, se deschide calea pentru valorificarea golurilor miniere din saline în scopuri turistice sau medicale.

Modificările aduse Legii minelor au ca obiectiv principal reintroducerea în circuitul economic a resurselor secundare. Această măsură va contribui la creșterea securității și sustenabilității aprovizionării cu materii prime critice, esențiale pentru sectoare industriale cheie ale economiei naționale și europene. În acest fel, se promovează un model economic durabil și responsabil față de mediu, sprijinind economia circulară prin creșterea utilizării resurselor de materii prime.

Impactul macroeconomic al acestor măsuri este semnificativ. Ele eficientizează exploatarea resurselor minerale neenergetice, atrag investiții și cresc veniturile bugetare. De asemenea, modificările facilitează redeschiderea minelor închise și reintegrarea forței de muncă locale în circuitul economic. Prin aceste măsuri, statul român este parțial sau total descărcat de cheltuielile de ecologizare, care vor fi transferate către agenții economici implicați în exploatare. Aceasta include și costurile de protecție a mediului, necesare pentru regenerarea socio-economică a comunităților și refacerea biodiversității.

Citește și: Lanțul occidental de aprovizionare cu pământuri rare. Marii actori

Beneficiile economice directe ale noilor reglementări includ taxe, impozite și contribuții aferente activităților de exploatare minieră, care contribuie semnificativ la bugetul de stat și la bugetele locale. Beneficiile indirecte sunt reprezentate de reintegrarea forței de muncă la nivel local, regional și național. În plus, preluarea de către operatorii economici a stațiilor de tratare a apei din perimetrele miniere închise, împreună cu licențele de concesiune sau de administrare, va genera o economie anuală de aproximativ 13 milioane de lei pentru bugetul de stat.

Modificările aduse Legii minelor erau necesare deoarece forma inițială a legii nu permitea reofertarea perimetrelor cu activitate încetată și nu reglementa utilizarea golurilor miniere sau a apelor din perimetrele miniere închise definitiv. În contextul economic actual, măsurile instituite prin această ordonanță se alătură eforturilor Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului de a crea cadrul legislativ necesar reluării activităților miniere și valorificării depozitelor istorice de deșeuri miniere.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Mutarea zilei Vezi toate articolele
x close