Florin Jianu: ”În 2022 am lansat patru programe, IMM Prod , Grant Construct, Rural Invest și Innovation”

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Florin Jianu
EXCLUSIV
Florin Jianu

Florin Jianu, președintele Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a mulțumit colaboratorilor, fie că a fost vorba de bănci fie de IMM-uri, cu ocazia celebrării a 20 de ani de activitate a fondului.

”În acești 20 de ani Fondul de Garantare a devenit efectiv o instituție de garantare. Cu precădere în ultimii doi ani de zile, Fondul de Garantare devenind unul dintre pilonii de stabilitate ai economiei românești oferind zeci de mii de garanții, trecând odată cu societatea românească într-o altă etapă”, a spus Florin Jianu după care a făcut referire și la perioada pandemiei care, evident, nu era una pe care cineva să o dprescă și a adăugat că: ” Cert e că ne-a făcut pe toți mai puternici, mai rezistenți, a venit cu noi programe de garantare. Mediul economic a accesat foarte rapid la aceste programe și împreună încercăm să depășim această perioadă extrem de dificilă”.

Repere din activitatea și viața Fondului de Garantare

Florin Jianul a explicat că: ”Prima garanție dată a fost în anul 2002 la cererea Băncii Comerciale Române, pe care o avem astăzi partener. În 2005 a fost luată prima convenție cu Ministerul Agriculturii și a fost aprobată prima garanție din surse de administrare. În 2006 s-au acordat garanții din fonduri proprii beneficiarilor programelor guvernamentale destinate dezvoltării IMM-urilor” a spus presedintele fondului după care a adăugat că ”în 2009 a început programul Prima Casă. În 2010 a început gestionarea instrumentelor financiare din programele operaționale de sprijin. De altfel, Ministerul Agriculturii este iarăși un simbol și un partener extrem de important al Fondului de Garantare pentru IMM-uri.

Dumitru Nancu: ”Guvernul a suplimentat fondurile pentru licitațiile din 2020” VIDEO

Președintele FNGCIMM a cărbit mai departe despre istoricul instituției ajungând la anul 2014 când ”a debutat programul Prima Mașină. În 2017 se lansează programul și produsul Optim din surse proprii. Așa cum spuneam 2020 a însemnat un punct de cotitură atât în ceea ce înseamnă intensitatea programelor, numarul garanțiilor, numărul de parteneri și sprijinul acordat economiei românești, prin lansarea aproape a celui mai mare program de până în prezent și anume IMM INVEST. Un program care a însemnat sprijinul a zeci de mii și sute de mii de locuri de muncă în această perioadă. 2021 a însemnat și lansarea unui nou sub-program Agro IMM iar în acest an cu ajutorul și în dialog apropiat cu Ministerul Finanțelor și cu Guvernul lansăm patru noi programe: IMM Prod , Grant Construct, Rural Invest și Innovation”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 302103.90RON
1 ETH = 8849.21RON
1 LTC = 240.17RON
1 XRP = 6.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel