Euro în recul înainte de decizia BCE, dolarul recuperează ușor după tensiunile comerciale și incertitudinile globale

DCBusiness Team |
Data publicării:
Dolari și euro
Dolari și euro

BCE este așteptată să reducă joi dobânda pentru a șaptea oară în decurs de un an, în încercarea de a susține o economie europeană slăbită, ce riscă să fie puternic afectată de măsurile protecționiste americane, transmite Reuters.

Moneda unică europeană a scăzut ușor în fața dolarului, joi dimineață, în așteptarea unei noi reduceri de dobândă din partea Băncii Centrale Europene, în timp ce dolarul american a revenit de la minimele ultimelor șapte luni în raport cu yenul japonez, după ce discuțiile comerciale SUA-Japonia au evitat subiectul sensibil al cursului valutar.

Politica comercială imprevizibilă a președintelui american Donald Trump continuă să genereze incertitudini în privința perspectivelor de creștere economică și inflație la nivel global, complicând misiunea băncilor centrale în privința calibrării politicii monetare, într-un moment în care noi tarife vamale amenință deja schimburile comerciale.

Euro a scăzut cu 0,3%, până la 1,13685 dolari, după ce atinsese anterior nivelul de 1,14 dolari – apropiindu-se de maximul ultimilor trei ani înregistrat vineri.

Toate privirile sunt îndreptate și spre premierul italian Giorgia Meloni, care se întâlnește joi cu Donald Trump la Casa Albă. Meloni își propune să detensioneze relațiile comerciale dintre SUA și UE și să-și consolideze poziția de intermediar între Washington și Bruxelles.

 

„Super Joi” pentru euro



„Este o adevărată Super Joi pentru euro, pentru piața obligațiunilor europene, dar și pentru economia europeană în ansamblu... ar putea fi un moment de cotitură”, a declarat Kenneth Broux, șeful departamentului de cercetare FX și dobânzi de la Societe Generale.

„Rămâne de văzut dacă Meloni poate obține unele concesii care să îmbunătățească relațiile bilaterale comerciale... dacă poziția comercială se ameliorează, BCE ar putea adopta o abordare mai relaxată”, a adăugat acesta.

În paralel, dolarul s-a apreciat cu 0,58% față de yen, atingând 142,64 yeni, după ce scăzuse anterior la un minim de 141,62 yeni în tranzacțiile din Asia. Revenirea a fost alimentată de declarația ministrului economiei japonez, Ryosei Akazawa, care a afirmat că subiectul cursului valutar nu a fost discutat în cadrul întâlnirilor comerciale de la Washington.

Înaintea întâlnirii, yenul a fost susținut de anticiparea unor posibile acorduri care să întărească moneda niponă în fața dolarului. Însă cu o poziționare long pe yen la maxime istorice – cele mai ridicate niveluri din 1986 – riscul de corecție rămâne ridicat în absența unui acord concret.

 

Dolarul încearcă o revenire



Încrederea investitorilor în economia SUA a fost afectată în ultimele săptămâni de turbulențele generate de tarifele vamale, ceea ce a dus la o retragere din activele denominate în dolari.

Deși dolarul a încercat joi o ușoară revenire în fața principalelor monede, înainte de pauza prelungită de Paște, este pe cale să înregistreze a patra săptămână consecutivă de pierderi.

Indicele dolarului a urcat modest, până la 99,56.

Dolarul s-a apreciat cu 0,6% față de francul elvețian, ajungând la 0,8182 franci. De la începutul lunii aprilie, francul a câștigat aproape 8% în fața dolarului – cea mai mare apreciere din rândul monedelor G10 – și se apropie de un prag tehnic important, la un maxim al ultimului deceniu.

Euro și yenul nu sunt departe, cu aprecieri de aproape 5% față de dolar în ultimele două săptămâni, ceea ce le face susceptibile unei corecții pe termen scurt.

Volumul tranzacțiilor este așteptat să scadă în preajma sărbătorilor pascale, multe piețe urmând să fie închise vineri și luni.

Slăbirea dolarului a permis ieșirea dolarului neozeelandez din intervalul său recent de variație și a dus aproape de același rezultat și pentru dolarul australian.

Dolarul australian a pierdut 0,5%, până la 0,6339 dolari, iar datele pozitive privind ocuparea forței de muncă nu au reușit să modifice anticipațiile pieței privind o posibilă reducere a dobânzii în luna mai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298386.55RON
1 ETH = 8527.27RON
1 LTC = 238.63RON
1 XRP = 6.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel