Euro digital prinde contur. Băncile europene se tem de retrageri masive

euro-digital_31395900
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Introducerea unui euro digital, o versiune electronică a numerarului, nu ar pune în pericol stabilitatea sistemului bancar european, chiar dacă ar exista o limită de deținere per cont, arată un studiu publicat vineri de Banca Centrală Europeană (BCE).

Analiza, realizată la solicitarea colegislatorilor europeni, evaluează efectele posibile ale unor plafoane de până la 3.000 de euro/persoană, garantate de BCE, asupra lichidității și profitabilității băncilor comerciale.

Proiectul euro digital avansează treptat: din 2023, BCE testează infrastructura tehnologică necesară, în timp ce Uniunea Europeană lucrează încă la cadrul juridic. Dacă legislația va fi finalizată până la finele lui 2026, noua monedă digitală europeană ar putea fi lansată până la mijlocul anului 2029, a confirmat Piero Cipollone, membru al Comitetului Executiv al BCE.

Potrivit instituției de la Frankfurt, euro digitalul ar fi un mijloc de plată sigur, gratuit și anonim, disponibil inclusiv offline, menținând suveranitatea monetară a UE în fața giganților privați americani din fintech și plăți.

Studiul BCE face distincția între un scenariu „normal”, în care moneda digitală este folosită ca simplu instrument de plată, și unul de criză, în care cetățenii și-ar retrage masiv economiile din bănci. Chiar și în scenariul pesimist, impactul ar fi „foarte limitat”, arată documentul.

Rata de lichiditate a băncilor europene ar rămâne peste pragurile de reglementare, iar profitabilitatea ar fi afectată doar marginal — o scădere estimată între 0,1 și 0,2 puncte procentuale la nivelul rentabilității capitalului propriu.

Deși unele bănci private, în special din Franța, se tem de o retragere masivă a depozitelor, testele BCE arată contrariul: retragerile potențiale ar fi de maximum 699 miliarde de euro (cu plafon de 3.000 euro), adică doar 8,2% din depozitele curente, mult sub nivelurile observate în crizele anterioare.

BCE avertizează însă asupra unui alt risc: apariția unei „dolarizări digitale”, adică migrarea capitalurilor europene către criptomonede stabile susținute de dolar, ceea ce ar putea slăbi rolul internațional al monedei unice europene.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close