Economiile românilor, în creștere moderată. BNR: Peste 634 miliarde lei în depozite

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bani
Bani

Depozitele populației și ale companiilor au depășit 634 miliarde de lei în septembrie, în creștere cu 6,7% față de anul trecut

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au înregistrat în septembrie 2025 o creștere de 0,3% față de luna anterioară, ajungând la 634,775 miliarde de lei, potrivit datelor publicate joi de Banca Națională a României (BNR). În comparație cu aceeași lună a anului trecut, volumul total al depozitelor este mai mare cu 6,7%, dar în scădere cu 2,9% în termeni reali, ca efect al inflației.

Depozitele în lei, care reprezintă 68,2% din total, au crescut cu 0,6% față de august, până la 433,179 miliarde de lei. În ritm anual, acestea s-au majorat cu 2,9%, însă au scăzut cu 6,4% în termeni reali.

În structura acestora, depozitele gospodăriilor populației au urcat ușor, cu 0,1% față de luna precedentă, atingând 252,327 miliarde de lei. Comparativ cu septembrie 2024, nivelul acestora este mai ridicat cu 5,2%, dar cu o scădere reală de 4,2%.

Depozitele în lei ale altor sectoare – respectiv societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare – au crescut cu 1,4% față de august, până la 180,851 miliarde de lei. În raport cu anul anterior, acestea au consemnat o ușoară diminuare de 0,3% (-9,2% în termeni reali).

Depozitele în valută, exprimate în lei, care dețin o pondere de 31,8% din total, au scăzut cu 0,3% în septembrie, ajungând la 201,595 miliarde de lei (echivalentul a 39,675 miliarde euro, în scădere cu 0,5%). Față de aceeași perioadă din 2024, acestea au avansat semnificativ, cu 15,9% în lei, respectiv 13,5% în euro.

În cadrul acestora, depozitele în valută ale populației au coborât cu 0,5% față de luna anterioară, până la 138,714 miliarde de lei (27,3 miliarde euro), dar rămân cu 16% peste nivelul din septembrie 2024 (13,6% exprimat în euro).

Depozitele în valută ale companiilor și instituțiilor financiare nemonetare au rămas aproape neschimbate față de august, înregistrând o scădere marginală de 0,01%, la 62,880 miliarde de lei (12,375 miliarde euro, -0,2%). În termeni anuali, acestea au crescut cu 15,8% în lei și cu 13,4% în euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0007
Zi precendentă 5.0936
USD
Azi 4.3411
Diferența -0.0161
Zi precendentă 4.3572
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.3411 RON
GBP flag1 GBP = 5.8734 RON
CHF flag1 CHF = 5.4922 RON
AUD flag1 AUD = 2.9705 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1493 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0274 RON
NOK flag1 NOK = 0.4403 RON
SEK flag1 SEK = 0.4806 RON
XAU flag1 XAU = 687.7477 RON
Monede Crypto
1 BTC = 0.00RON
1 ETH = 0.00RON
1 LTC = 0.00RON
1 XRP = 0.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27146.151.46%
BET-BK5426.791.20%
BET-EF1471.281.62%
BET-FI101608.060.21%
BET-NG2006.382.37%
BET-TR63569.671.46%
BET-TRN61406.721.46%
BET-XT2345.451.41%
BET-XT-TR5369.121.41%
BET-XT-TRN5200.531.41%
BETAeRO963.240.24%
BETPlus3937.241.40%
RTL61202.321.53%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel