Președintele Emmanuel Macron a declarat joi că Franța și Uzbekistanul vor dezvolta ceea ce el a descris ca fiind un parteneriat strategic, după ce cele două țări au discutat despre proiecte...
Companiile germane, în special cele mici, și guvernele locale trebuie să investească mult mai mult în securitatea cibernetică, deoarece hackerii, din ce în ce mai organizați, le văd drept...
Apple Inc. a pierdut miercuri șansa de a bloca un proces în masă intentat la Londra. Prejudiciul se ridică la valoarea de aproape 2 miliarde de dolari, după ce compania a fost acuzată că a pus...
Cea mai mare parte a industriei de combustibili fosili ar putea să se confrunte cu o era de retrogradări de rating, dacă producătorii nu se vor adapta rapid la un viitor cu emisii reduse de...
Cu două războaie în lume, iar piața petrolului, a produselor petroliere este calmă, ghidându-se după alte criterii decât confruntările armate. Cel puțin până acum.
Producătorul de bere Carlsberg a întrerupt legătura cu afacerile sale din Rusia şi refuză să negocieze un acord cu Guvernul de la Moscova, care ar legitima confiscarea activelor sale ruseşti, a...
Țările occidentale încearcă să-și reducă dependența de China prin consolidarea propriilor sectoare industriale, du precădere a celor strategice. Totuși, pariul este departe de a fi...
Valoarea totală a investiţiilor OMV Petrom sunt estimate pentru întreg anul 2023 să ajungă la 5,5 miliarde lei, în creştere faţă de 2022, dedicate în principal proiectului Neptun Deep,...
Grupul OMV Petrom a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 2,548 miliarde de lei, în scădere cu 72% faţă de perioada similară a anului trecut, când a raportat 9,156...
Fostul șef al diviziei de petrol și gaze de șist de la Exxon Mobil se va întoarce în funcția de vicepreședinte senior după arestarea succesorului său la începutul acestei luni.
Sectorul global al diamantelor se străduiește să aplaneze impactul viitoarei interdicții impusă de G7 asupra pietrelor prețioase rusești, consumatorii și producătorii luptându-se să...
MidEuropa, unul dintre cei mai importanți investitori europeni de capital privat, cu rădăcini adânci în Europa Centrală, anunță că a încheiat un acord de vânzare a Profi Rom Food ("Profi...
Industria auto, cea a apărării, aviației, sectorul sănătății, cel al alimentației, internetului sau divertismentului: de câteva luni, lucrătorii americanii profită de puterea de negociere...
Invazia rusă începe să stimuleze veniturile contractorilor Ucrainei din domeniul apărării, deoarece clienți precum guvernul american își refac stocurile trimise în Ucraina și țările din...
B-21, Noul bombardier invizibil al Forțelor Aeriene, începe testele de rulare în Palmdale, California, semn că primul zbor al B-21 Raider ar putea fi iminent.