Programul ar putea intra în vigoare chiar la sfârșitul acestei săptămâni, cu respectarea modificărilor prevăzute în Ordinul Ministerului Mediului nr. 786/2021, publicat deja în Monitorul...
Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 4 se desfăşoară cu dificultate, din cauza unei probleme tehnice apărute la staţia de metrou 1 Mai, firul 1, informează Metrorex.
Grupul francez de telefonie Orange analizează o posibilă achiziţionare a fostei sale divizii TDF, un operator de infrastructură de telecomunicaţii, informează un articol publicat marţi în...
Nu sunt speculații, sunt estimări dintre cele mai oficiale. Declarația aparține ministrului Resurselor Naturale, Aleksandr Kozlov, potrivit căruia, la ritmul actual de exploatare, rezervele de...
Conglomeratul german Thyssenkrupp a majorat perspectivele financiare pentru acest an fiscal, pentru a doua oară în ultimele trei luni, datorită redresării economiei globale, care a majorat cererea...
Autorizarea vaccinului împotriva COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech a fost extinsă la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani în Statele Unite, a anunţat luni Agenţia americană...
Producţia de gaze din Marea Neagră trebuie să înceapă în doi-trei ani, altfel va fi prea târziu şi nu vom mai putea scoate niciodată acele resurse, a declarat, luni, Zoltan Nagy-Bege,...
Un studiu internaţional condus de cercetători din Hong Kong a arătat că Simeprevir, medicament utilizat împotriva virusului hepatitei C, poate suprima în mod considerabil replicarea SARS-CoV-2,...
În urma tragerilor de duminică, 9 Mai, la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, Loteria Română a anunțat, luni, că reportul la Joker, categoria I, este de peste 5,54...
Ryanair va opera de două ori pe săptămână o nouă rută, Sibiu - Billund (Danemarca), începând din luna noiembrie 2021, în cadrul Orarului de iarnă, a anunţat vineri compania aeriană.
Romgaz a prelungit cu două săptămâni suspendarea notificării de reziliere a contractului încheiat cu Romelectro şi Duro Felguera pentru dezvoltarea centralei de la Iernut, deoarece la nivelul...
Duminica, 9 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerea Joker de joi, 6 mai a.c., la categoria a II-a s-a inregistrat un castig in...
Este vorba, mai exact, despre 70 de milioane de doze de vaccin Johnson&Johnson, dezvoltat de compania Janssen și care, potrivit cotidianului The New York Times, riscă să fie distruse din cauza unor...
Moderna a anunţat joi că vaccinul său împotriva COVID-19 este 96% eficient la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, conform rezultatelor iniţiale ale studiilor clinice,...
Rusia a anunţat joi că a omologat versiunea ''Light'' a vaccinului său anti-COVID-19 Sputnik V, noul ser fiind administrat într-o doză unică, faţă de două doze în cazul Sputnik V, şi va fi...
Nuclearelectrica SA, compania care operează centrala nucleară de la Cernavodă a anunțat, joi, că Reactorul 2 va intra in programul de oprire planificata începând cu data de 9 mai 2021.
World Vaccine Congress a dezbătut, analizat și studiat și a ajuns la concluzia că laboratorul american Moderna a dezvoltat nu doar cel mai bun vaccin COVID-19 din lume, dar și cea mai bună...
Marius Chiriac, fostul coordonator al activității Enel X România, a preluat la începutul lunii mai funcția de Director General al companiilor Enel Energie și Enel Energie Muntenia, care dețin...
Lansarea vaccinului Covid-19 a oferit producătorilor de medicamente genul de scurtătură rezervată de obicei produselor de consum mai banale: oamenii vorbesc despre vaccinarea cu Pfizer, Moderna,...
Metrorex continuă lucrările de refacere a finisajelor accesului stației de metrou Pipera, situată pe Magistrala 2, în perioada 06.05 – 28.05.2021, anunță compania.
Autostrada A7 Ploieşti - Paşcani - Siret a fost inclusă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ca proiect major, alături de un sector din autostrada A8 Tg. Mureş - Iaşi - Ungheni şi...
O companie care nu poate aduce venituri ca să-şi acopere cheltuielile intră în insolvenţă, iar la Metrorex există un dezechilibru între venituri şi cheltuielile salariale, a afirmat,...
Shell România, filiala locală a gigantului Shell are din nou o echipă pentru extinderea pe plan local, după ce în ultimii 15 ani firma a funcţionat printr-un agent local.
Centrala de la Iernut ar putea fi gata abia la jumătatea anului viitor, în contextul în care investiţia de 269 de milioane de euro trebuia finalizată în 2019.
Comitetul ştiinţific care consiliază Guvernul Canadei în privinţa vaccinării a recomandat luni ca vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania americană Johnson & Johnson să fie utilizat doar...
Doriți să încheiați un contract avantajos pentru furnizare servicii profesionale de transport, servicii de închirieri autocare și servicii închirieri microbuze chiar acum?
Joi, 6 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, iar reportul la Joker este, la categoria I, de peste 5,43 milioane euro, mai mult decât dublu...