Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 14,18% în primele trei luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului...
În orice caz, așa reiese din ultimele date ale Institutului Național de Statistică, potrivit căruia populația a fost mai chibzuință în privința consumului de electricitate.
Bucuria Moscovei nu va dura însă la nesfârșit, iar după soare vine ploaie, cum se spune. Iar asta pentru simplul motiv că efectul ultimelor măsuri restrictive adoptate de UE nu au intrat încă...
Oil Terminal a înregistrat în primul trimestru din 2022 un profit net de 11,523 milioane lei, cu 81,7% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform raportului transmis joi...
China are în vedere noi politici progresiste pentru a susține creșterea economică și va lua măsuri atunci când va fi necesar, a anunțat un oficial de rang înalt al Partidului Comunist, în...
Google a semnat acorduri pentru a plăti peste 300 de editori din Germania, Franța și alte patru țări din UE pentru știri și va lansa un instrument care să faciliteze înscrierea altora, a...
Proiectul va contribui la îmbunătăţirea proceselor operaţionale şi va avea, de asemenea, un impact pozitiv în ceea ce priveşte creşterea gradului de protecţie a mediului înconjurător.
Asociația Furnizorilor Casei Regale a României a acordat Diploma de Excelență pentru dezvoltări imobiliare de excepție companiei Nordis Group. Distincția i-a fost înmânată fondatorului...
Philip Morris International (PMI) și Strategic Thinking Group au făcut public studiul „Impactul economic al Philip Morris International în România – Contribuția Philip Morris International la...
Netflix le-a spus recent angajaților că noul nivel publicitar cu preț redus al companiei ar putea apărea până la sfârșitul anului, potrivit unui raport publicat marți de New York Times.
Site-ul video online RuTube, cunoscut ca alternativa rusă la YouTube, a fost victima celui mai mare atac informatic de la crearea sa, a informat marţi platforma rusă citată de EFE.
Cel mai mare constructor auto privat din China, Geely, va prelua o participație de 34% în filiala sud-coreeană a grupului Renault pentru comercializarea de vehicule hibride.
Compania farmaceutică germană BioNTech, care dezvoltă împreună cu producătorul american de medicamente Pfizer Inc vaccinul COVID-19, și-a anunţat rezultatele trimestriale.
Intrată în vigoare începând de astazi, Legea 128/2022 aduce câteva modificări importante la OUG 193/2002, actul normativ referitor la sistemele moderne de plată.
Una dintre armele cele mai folosite de Ucraineni în confruntarea cu invadatorii ruși sunt lansatoarele de rachete Javelin care sunt produse de celebrul Lockheed Martin.
O situația care nu face decât să confirme că nici o țară nu este asigurată împotriva turbulențelor externe și nici împotriva efectelor dezastruoase ale unor decizii interne exagerate.
Fiind singura companie moldovenească listată la o bursă de valori străină, Purcari Wineries Plc este un barometru pentru sentimentul de risc despre care Bloomberg spune că este situată în mod...
Încercarea miliardarului american Elon Musk de a cumpăra, pentru 44 miliarde de dolari, rețeaua de socializare Twitter întâmpină un nou obstacol. După ce a rezolvat, se pare, problema...
Cipru, Grecia și Malta se așteaptă ca Uniunea Europeană să țină cont de preocupările lor cu privire la interdicția UE privind transportul de petrol rusesc.
O asociaţie a mediului de afaceri ce reuneşte companii din sectoare industriale germane mari consumatoare de energie a cerut să se facă economie la gazul natural.
Aproape 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina și nu pot părăsi țara din cauza problemelor de infrastructură și a porturilor blocate de la Marea Neagră, inclusiv Mariupol, a...
Cardurile de vacanță pentru anul în curs au început să fie încărcate. De menționat că voucherele de vacanță pot fi folosite doar în România, iar pentru cele neutilizate din 2019 și 2020,...
Auchan Retail România şi Poşta Română au încheiat un parteneriat pentru vânzarea de produse alimentare şi nealimentare în incinta oficiilor poştale din ţară.
Falimentul Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA a rămas definitiv prin decizia instanţei, termenul limită de depunere a cererilor de plată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor...