Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Indici bursieri
Indici bursieri

BVB a închis pe roşu şedinţa de luni.

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la aproximativ 72,9 milioane de lei (14,6 milioane euro).

Cele mai lichide titluri pe piaţa reglementată au fost ale Băncii Transilvania, cu schimburi de circa 12,9 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 11,7 milioane de lei, şi ale Romgaz - 4,9 milioane de lei.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,82%, până la 17.463,72 puncte.



Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în scădere cu 0,79%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,66%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,10%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat un declin de 0,79%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,81%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,61%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Armătura (+15%), Electrocontact (+10%) şi Comelf (+6,44%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (-5,04%), Compa (-3,67%) şi Electrica (-3,65%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0906
Diferența 0.0005
Zi precendentă 5.0901
USD
Azi 4.4036
Diferența 0.0090
Zi precendentă 4.3946
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0906 RON
USD flag1 USD = 4.4036 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.4594 RON
AUD flag1 AUD = 2.8732 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1362 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4328 RON
SEK flag1 SEK = 0.4634 RON
XAU flag1 XAU = 590.0213 RON
Monede Crypto
1 BTC = 407794.94RON
1 ETH = 13544.20RON
1 LTC = 377.87RON
1 XRP = 9.78RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22919.820.26%
BET-BK4517.640.26%
BET-EF1251.970.15%
BET-FI90831.27-0.38%
BET-NG1704.680.29%
BET-TR53670.530.26%
BET-TRN51844.600.26%
BET-XT1990.370.22%
BET-XT-TR4555.910.22%
BET-XT-TRN4412.910.22%
BETAeRO924.19-1.01%
BETPlus3338.610.24%
RTL51599.670.24%

Opinii

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...

Cyril Ramaphosa și Donald Trump / Foto: Casa Albă

G-20 a lui Trump aruncă în aer diplomația și cooperarea internațională

Donald Trump inflamează din nou scena...

Profesorul Mircea Coșea

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel