Bursa de Valori București închide pe roșu. Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Transilvania Construcţii

Matei Ion |
Data publicării:
Bursa de Valori București
Bursa de Valori București

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de miercuri, iar valoarea schimburilor a ajuns la 39,04 milioane lei (8,27 milioane euro), din care 37,7 milioane lei (7,98 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni. 

Indicele BET, care indică evoluţia celor mai lichide 16 companii cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 0,70%, până la 9.052,10 puncte. 

Indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o scădere de 0,69%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,43%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,63% din valoare, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a închis pe minus cu 0,73%. 

Bursa de Valori București închide pe creștere. Valoarea schimburilor a ajuns la 7,09 mil. €

Indicele BET-FI al SIF-urilor a închis în scădere cu 0,19%. 

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 8,14 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea (7,14 milioane de lei) şi BRD - Groupe Societe Generale (2,07 milioane de lei). 

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Transilvania Construcţii, care s-au apreciat cu 7,84%, Electromagnetica (plus 4,21%) şi Prodplast (plus 4,17%). 

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Carbochim, în scădere cu 12,86%, Bermas (-6,06%) şi Aages (-4,91%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0835
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0823
USD
Azi 4.3789
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.3826
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0835 RON
USD flag1 USD = 4.3789 RON
GBP flag1 GBP = 5.8344 RON
CHF flag1 CHF = 5.4992 RON
AUD flag1 AUD = 2.8446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1228 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4372 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 572.5195 RON
Monede Crypto
1 BTC = 498613.34RON
1 ETH = 17890.39RON
1 LTC = 433.82RON
1 XRP = 11.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22544.201.03%
BET-BK4338.111.00%
BET-EF1235.541.25%
BET-FI83141.212.22%
BET-NG1698.181.80%
BET-TR52327.151.03%
BET-TRN50592.241.03%
BET-XT1943.951.10%
BET-XT-TR4419.261.10%
BET-XT-TRN4283.541.10%
BETAeRO952.22-0.68%
BETPlus3284.630.96%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel