Bursa de la București închide mixt săptămâna: Creșteri pentru Sinteza și Romcab, scăderi pentru COMCM și THR Marea Neagră

DCBusiness Team |
Data publicării:
La bursă / FOTO: Freepik
La bursă / FOTO: Freepik

Bursa de la Bucureşti a închis mixt ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar valoarea tranzacţiilor a urcat la 50,30 milioane lei (10,11 milioane euro), de la 47,10 milioane lei (9,47 milioane euro), în ziua precedentă.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu schimburi de 18,85 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 3,87 milioane de lei, şi ale Romgaz - 3,26 milioane de lei.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,24%, până la 17.052,60 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în scădere cu 0,25%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 0,05%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a câştigat 1,41%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o apreciere de 0,27%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,05%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,04%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Sinteza (+14,29%), Romcab (+13,33%) şi Roca Industry Holdingrock1 (+3,13%). (+3,13%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile COMCM Constanţa (-7,07%), Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-6,88%) şi Electromagnetica (-4,40%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0941
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0965
USD
Azi 4.3046
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3046
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0941 RON
USD flag1 USD = 4.3046 RON
GBP flag1 GBP = 5.8422 RON
CHF flag1 CHF = 5.5765 RON
AUD flag1 AUD = 3.0442 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1521 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4533 RON
SEK flag1 SEK = 0.4788 RON
XAU flag1 XAU = 679.8250 RON
Monede Crypto
1 BTC = 287971.76RON
1 ETH = 8480.62RON
1 LTC = 230.60RON
1 XRP = 6.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28820.760.84%
BET-BK5753.680.94%
BET-EF1549.001.08%
BET-FI110225.150.57%
BET-NG2068.400.77%
BET-TR67491.150.84%
BET-TRN65194.760.84%
BET-XT2500.430.86%
BET-XT-TR5723.890.86%
BET-XT-TRN5544.180.86%
BETAeRO1018.55-0.27%
BETPlus4172.950.80%
RTL64843.090.87%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel