Burduja face anunțul momentului! Ce se va întâmpla cu gazele naturale după 12 martie

Mara Ivan |
Data publicării:
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

România încheie sezonul rece cu depozite semnificative de gaze.

România finalizează sezonul rece cu aproape un miliard de metri cubi de gaze Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că, începând cu 12 martie, va fi reluat ciclul de injecție în anumite depozite de gaze.

Reluarea procesului de întrepozitare

"România termină sezonul rece cu aproape un miliard de metri cubi de gaz în depozite și, din 12 martie, așa cum am fost informat, pe anumite depozite se va reîncepe ciclul de injecție. Deci, începem reumplerea depozitelor. De altfel, pe parcursul lunii martie, conform informărilor de la ANM și prognozelor, temperaturile medii vor fi peste cele din anii precedenți", a declarat Sebastian Burduja.

Strategia României privind stocarea gazelor

Referitor la politica energetică a României, ministrul a explicat că autoritățile vor lua decizii în funcție de coordonarea cu celelalte state europene. La nivelul Uniunii Europene există discuții privind menținerea obligației de a avea un grad de umplere de 90% a depozitelor de gaze.

"La nivel european, ne vom coordona cu celelalte țări și vom ajunge la cea mai bună variantă, punând în balanță securitatea aprovizionării și prețul, pentru că acestea de multe ori sunt în contrast", a explicat ministrul Energiei.

Burduja a subliniat că, din punctul de vedere al României, nu doar atingerea unor obiective cantitative contează, ci și eficiența exploatării depozitelor. "Este important modul în care exploatezi depozitele. Aici este culpa Depogaz, pe care a reflectat-o și raportul Corpului de control", a punctat oficialul.

Reguli stricte pentru stocarea gazelor în UE

Din anul 2023, statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să asigure un stoc de gaze naturale echivalent cu 90% din capacitatea totală de întrepozitare. Acest obiectiv trebuie atins gradual, conform unor etape intermediare stabilite pentru lunile februarie, mai, iulie și septembrie, astfel încât, până la 1 noiembrie, stocul minim să fie atins.

Pentru anul 2025, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2995 al Comisiei Europene stabilește următoarea traiectorie de înmagazinare: 41% până la 1 februarie, 42% până la 1 mai, 63% până la 1 iulie, 84% până la 1 septembrie și 90% până la 1 noiembrie.

Astfel, România se aliniază strategiei europene de asigurare a securității energetice, având ca obiectiv menținerea unui echilibru între necesarul de consum și costurile aferente stocării gazelor naturale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9768
USD
Azi 4.5937
Diferența 0.0066
Zi precendentă 4.5871
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5937 RON
GBP flag1 GBP = 5.9445 RON
CHF flag1 CHF = 5.2096 RON
AUD flag1 AUD = 2.8888 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.2054 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4357 RON
SEK flag1 SEK = 0.4547 RON
XAU flag1 XAU = 447.8879 RON
Monede Crypto
1 BTC = 386263.52RON
1 ETH = 9184.37RON
1 LTC = 419.91RON
1 XRP = 10.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17291.95-0.22%
BET-BK3263.81-0.06%
BET-EF937.72-0.36%
BET-FI62589.340.18%
BET-NG1249.980.32%
BET-TR38131.64-0.22%
BET-TRN37063.84-0.22%
BET-XT1486.62-0.08%
BET-XT-TR3222.64-0.08%
BET-XT-TRN3139.10-0.08%
BETAeRO865.04-0.32%
BETPlus2551.01-0.27%
RTL38440.98-0.18%

Opinii

Protest în fața unuei reprezentanțe Tesla
Exercițiu Sea Shield în Marea Neagră

Trump și Putin decid viitorul Ucrainei! Patru scenarii pentru România

Negocierile recente dintre președintele...

Adrian Negrescu, analist economic

Ordinul ANPC, comparat cu mercurialul lui Ceaușescu. Adrian Negrescu pune întrebarea cheie

Negrescu acuză reglementarea lui Piedone de...

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel