Peste 20.000 de credite cu o valoare cumulată de peste 3 miliarde lei au fost acordate de CEC Bank în cadrul Programului Prima/Noua Casă, de la lansarea acestuia, a anunţat vineri banca.
Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a propus vineri crearea unui "produs european de economisire", în ideea de a mobiliza capitalurile private în susţinerea creşterii economice,...
Banca Mondială a avertizat cu privire la costurile ridicate ale împrumuturilor și că acestea au "schimbat dramatic" potențialul națiunilor în curs de dezvoltare de a stimula creșterea...
Guvernanții polonezi vor depune o moțiune preliminară pentru a-l acționa în instanță pe actualul guvernator al băncii centrale, Adam Glapinski, până la sfârșitul lunii viitoare, potrivit...
Banca americană Capital One a anunțat că intenționează să cumpere compania de carduri de credit Discover Financial Services într-o tranzacție pe acțiuni, evaluată la 35,3 miliarde de dolari.
România a lansat prima emisiune de obligațiuni verzi, o mișcare anticipată și menită să diversifice baza de investitori, în contextul creșterii cererii pentru astfel de obligațiuni.
Prognoza actualizată a Băncii Naţionale a României reconfirmă perspectiva creşterii ratei anuale a inflaţiei în debutul anului curent, sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi...
Produsul, oferit de Exim Banca Romaneasca in calitate de agentie de credite la export a Romaniei, se adreseaza companiilor romanesti care deruleaza astfel de proiecte, direct sau in calitate de...
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România s-au redus la 6,587 miliarde de euro în 2023, de la 10,039 miliarde de euro în 2022, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, publicate...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 784 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 86 de luni şi un...
Noile previziuni ale BCE care urmează să fie publicate în martie privind inflaţia şi creşterea economică vor fi esenţiale pentru a decide când va începe scăderea dobânzilor.
Inflația din Germania a scăzut la 3,1% în ianuarie, de la 3,8% în decembrie, în ritm anual, confirmând datele preliminare, potrivit biroului federal de statistică al țării.
Autoritățile de reglementare se tem că legăturile financiare tot mai strânse dintre grupurile tradiționale și cele nebancare ar putea prezenta riscuri sistemice.
Războiul prelungit al Israelului împotriva Hamas va deveni o povară economică și politică semnificativă pentru această țară pe termen lung, a declarat vineri Moody's.