Decontul precompletat RO e-TVA a generat multă efervescență în spațiul public, așa cum am putut observa pe parcursul ultimelor două săptămâni de la adoptarea Ordonanței de urgență 70/2024...
Patru persoane care lucrau pe un acoperiș din incinta combinatului Azomureș au fost transportate marți la UPU SMURD Târgu Mureș, suspectate de intoxicație cu amoniac.
Compania TAROM a suferit pierderi de circa 2,5 milioane de euro din cauza protestului de luni al piloților, acesta reprezentând un avertisment referitor la condițiile de muncă și managementul...
Ministrul Finanţelor a "reuşit" să dea peste cap tot mediul economic din România cu proiectele implementate în mandatul său la Ministerul Finanţelor, iar cea mai recentă reacţie la deciziile...
Ministerul Finanţelor transmite, printr-un comunicat de presă, concluziile întâlnirii dintre ministrul Marcel Boloș și reprezentanții experților contabili.
BYD, cel mai mare producător mondial de vehicule electrice (EV), a încheiat un acord cu Ministerul Industriei şi Tehnologiei din Turcia pentru a investi în această ţară, informează Bloomberg...
Pentru prima dată în istorie este prognozată o scădere a înmatriculărilor vehiculelor electrice față de anul precedent, un semnal clar al impactului negativ al noilor măsuri asupra acestui...
Daniela Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), vine în studioul DC News TV, la emisiunea "Totul despre bani".
Pentru executarea lucrărilor de defrișare a versantului aflat în zona de protecție a DN 7, pe sectorul cuprins între km 242+600 și km 250+000 se va institui măsura de închidere a circulației...
Numărul de tranzacții cu o valoare de peste 40 milioane de euro a crescut în primul semestrul din 2024 față de perioada similară a anului trecut, arată o analiză semnată de George Ureche,...
Noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programelor Rabla Plus, Rabla Clasic și Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2023 au fost publicate pe site-ul AFM.
Ministerul Muncii a pus în transparenţă o Hotărâre de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 488/ 2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei...
Pe agenda şedinţei de astăzi a Guvernului se află şi un memorandum privind aprobarea aderării României la Comitetul de asistenţă pentru dezvoltare din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare...
Pe agenda şedinţei de joi a Executivului se află şi o Hotărâre pentru modificarea Statutului Casei Naționale de Pensii Publice aprobat prin HotăreaGuvernului nr. 118/2012.
Specialiștii EY România - Georgiana Iancu, Partener, liderul departamentului Taxe indirecte și Sînziana Radu, Manager, Taxe indirecte fac o trecere în revistă a aspectelor la care trebuie...
Mt. Gox era, în 2014, cea mai mare bursă de criptoactive din lume, înaintea dispariției majorității monedelor bitcoin de pe platformă, producându-se primul cutremur major pentru investitori...
România încearcă să se alinieze cu cele 20 de țări din blocul comunitar care au în circulație moneda euro. Conform ultimelor evaluări ale Comisiei Europene, suntem totuși departe de a...
Aproximativ 66% dintre români își vor petrece concediul în România, iar 1 din 4 români spun că bugetul alocat anul acesta pentru vacanță variază între 1.000 - 3.000 lei, rezultă dintr-un...
Ministerul Mediului a pus în consultare publică proiectul de ordonanță de urgență privind implementarea unor prevederi din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru...
Cosmin Marinescu, consilier prezidențial, a realizat o analiză în care este prezentat parcursul european al României: "de unde am plecat, unde suntem, ce avem de făcut".